Propunerea ca starul să repornească acceleratorul a venit din partea lui Steve Myers, directorul CERN. Astfel, starul va participa în iunie, la relansarea acceleratorului.
Lansat la 10 septembrie 2008, acceleratorul de particule s-a stricat până acum de două ori. El nu a funcţionat în total decât patru zile. Cercetările la experimentul secolului, care au mobilizat mii de cercetători din întreaga lume, au costat circa cinci miliarde de euro.
Proiectul a demarat în urmă cu 25 de ani, dar lucrările pentru construirea acceleratorului au început în 1996, în munţii Alpi, într-un tunel aflat la graniţa franco-elveţiană.
Sursă foto: askmen.com
Antena3.ro
Ştiri video recomandate