Antena 3 CNN Externe Activităţi suspendate la o bază militară americană din cauza numărului alarmant de sinucideri

Activităţi suspendate la o bază militară americană din cauza numărului alarmant de sinucideri

Activităţi suspendate la o bază militară americană din cauza numărului alarmant de sinucideri
Sursa foto: Militari americani
29 Mai 2009   •   13:43

Comandantul bazei militare Fort Campbell din Kentucky, Statele Unite, a ordonat suspendarea activităţilor curente din unitate pe o perioadă de trei zile, din cauza numărului mare de sinucideri înregistrate în ultima perioadă în rândul militarilor. Baza Fort Campbell, celebră prin divizia aeriană 101 Airborne a înregistrat cea mai mare rată a sinuciderilor, cu 11 cazuri confirmate sau suspecte, dintre care două numai săptămâna trecută.

La baza acestui val de sinucideri se presupune că se află stresul acumulat în urma luptelor din Irak şi Afganistan, dar şi misiunule tot mai lungi şi mai frecvente pe care militarii le au de îndeplinit în aceste ţări.

"Acest lucru este rău pentru soldaţi, familiile lor, unităţile noastre, această divizie, armata noastră şi ţara noastră. Sinuciderile de la Fort Campbell trebuie să înceteze", a declarat generalul Townsend, citat de Mediafax.

Anul trecut s-au înregistrat 128 de sinucideri în rândul trupelor americane, faţă de 115 în 2007. Cu 64 de cazuri de suicid confirmate deja, 2009 pare să depăşească orice record înregistrat până acum din acest punct de vedere.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: sinucideri
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close