Antena 3 CNN Externe Țara europeană unde ar urma să se repete scenariul din Kazahstan

Țara europeană unde ar urma să se repete scenariul din Kazahstan

Serbia, țară aflată la răscrucea Europei Centrale cu Europa de Est, ar putea fi afectată de tulburări similare celor care au loc de câteva zile în Kazahstan.

Țara europeană unde ar urma să se repete scenariul din Kazahstan
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Ian 2022   •   18:17

Declarația aparține chiar președintelui sârb Aleksandar Vucic, care a acordat un interviu agenției rusești TASS.

Potrivit lui Vucic, "servicii secrete străine" se află în spatele revoltelor din Kazahstan iar un astfel de scenariu ar putea fi pus la cale în Serbia cu sprijinul ''oligarhilor'' care i s-ar opune actualului președinte în alegerile din 3 aprilie 2022.

Președintele sârb, declarație pentru TASS: "Oligarhii locali așteaptă sprijin extern pentru a declanșa revolte"

''Nu cred că ei (oligarhii, n.r.) speră să învingă un candidat care dorește prosperitatea Serbiei. Ei nu sunt atât de proști şi de neinformați.

Ei știu că poporul nostru apreciază progresul obținut şi știu ce cred oamenii. Ei (...) se așteaptă ca 'cineva' cu mulți bani să îi ajute să pună la cale revolte în Serbia.

Să orchestreze ceva cum se întâmplă în Kazahstan, unde vor fi sute de mii de morți. O țară prădată ani de acum înainte, unde au interferat serviciile secrete ale mai multor forțe majore.

Probabil, ei vor ca același lucru să se întâmple în Serbia'', a estimat Aleksandar Vucic, citat de TASS.

Rușii ajută reprimarea revoltelor din Kazahstan

Protestele aflate în curs în Kazahstan au început pe 2 ianuarie în mai multe orașe, după creșterea prețului gazelor lichefiate, principalul combustibil auto folosit în această țară.

Ele s-au extins de atunci şi în alte orașe, inclusiv la Almati, și au degenerat în revolte masive și atacuri asupra clădirilor oficiale.

S-au înregistrat peste 1.000 de răniți şi au fost operate circa 2.000 de arestări.

Poliția kazahă a anunțat că a ucis în noaptea de miercuri spre joi zeci de manifestanți violenți şi 13 polițiști şi-au pierdut viața, doi dintre ei fiind decapitați.

La solicitarea președintelui kazah Kassim-Jomart Tokaiev, Rusia a trimis parașutiști în Kazahstan, în cadrul unei "forțe comune de menținere a păcii" creată sub egida Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Surse locale au declarat, joi, că rușii acționează deja în Kazahstan.

×
Subiecte în articol: Serbia kazahstan Aleksandar Vucic
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close