Antena 3 CNN Externe Americanii, îngroziţi de trei avioane militare care au survolat oraşul New York (VIDEO)

Americanii, îngroziţi de trei avioane militare care au survolat oraşul New York (VIDEO)

Americanii, îngroziţi de trei avioane militare care au survolat oraşul New York (VIDEO)
Sursa foto: americani
28 Apr 2009   •   11:32

Panică în rândul americanilor, după ce trei avioane militare au survolat oraşul New York la joasă altitudine. Circa 1000 de oameni s-au adunat de-a lungul râului Hudson până li s-a explicat că a fost doar un exerciţiu militar planificat anterior.

Incidentul s-a petrecut în zona în care, în 2001, au avut loc atentatele de la 11 septembrie.

Potrivit AFP, printre aeronavele care au survolat oraşul se afla şi un avion prezidenţial de tip Boeing 747.

Expertii Casei Albe au explicat că a fost vorba de un exerciţiu militar şi şi-au cerut scuze pentru panica provocată.

"Am aprobat săptămâna trecută o misiune deaspura oraşului New York. Îmi asum responsabilitatea pentru această decizie", a declarat directorul biroului militar al Casei Albe, Louis Caldera, într-un comunicat.

"Era vorba despre o manevră autorizată de Departamentul Apărării în scopul realizării unor fotografii", a precizat un purtător de cuvânt al Aviaţiei Federale Americane, Jim Peters.



Antena3.ro

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close