Antena 3 CNN Externe Armenia, deranjată de "discursul părtinitor şi neconstructiv" al lui Traian Băsescu

Armenia, deranjată de "discursul părtinitor şi neconstructiv" al lui Traian Băsescu

Armenia, deranjată de "discursul părtinitor şi neconstructiv" al lui Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: Mediafax
21 Apr 2011   •   09:34
Traian Băsescu i-a supărat pe armeni cu o declaraţie despre războiul Nagorno-Karabakh. Şeful statului a spus că soluţionarea acestui conflict trebuie să respecte drepturile minorităţilor, dar în interiorul statelor suverane.

Declaraţia preşedintelui l-a uimit pe adjunctul ministrului armean de externe. La începutul acestei săptămâni, Traian Băsescu a efectuat o vizită în capitala Azerbaidjanului, Baku. Acolo, a declarat: “România apreciază în cel mai înalt grad răbdarea şi decenţa cu care Azerbaidjanul negociază problema Nagorno-Karabah, lucru pe care îl apreciem şi la Armenia. Orice rezolvare însă trebuie să plece de la principiile dreptului internaţional care vizează neafectarea integrităţii teritoriale a vreunui stat. Sperăm ca acestea sunt principiile pe care se vor rezolva problemele legate de Nagorno-Karabah: integritatea teritorială a Azerbaidjanului şi respectarea dreptului internaţional, ca de altfel şi respectarea drepturilor minorităţilor, dar în interiorul statelor suverane".

În replică, adjunctul ministrului de externe din Armenia, Shavarsh Kocharyn, a catalogat discursul lui Băsescu drept părtinitor şi neconstructiv: “Nu vreau să cred că liderul unui stat membru UE a făcut asemena afirmaţii părtinitoare şi neconstructive. Astfel de declaraţii sunt menite să atragă simpatia Azerbaidjanului şi mi se par de-a dreptul uluitoare.”

Nagorno-Karabakh este o enclavă cu populaţie majoritar armeană, situată în sudul Azerbaidjanului. Între 1988 şi 1994 - provincia a fost teatrul unui război interetnic - iar de atunci, zona este foarte tensionată.

Armenii din regiune cer alipirea de Armenia în vreme ce autorităţile de la Baku doresc să menţină integritatea teritorială a Azerbaidjanului.
 

×
Subiecte în articol: armenia Azerbaidjan declaraţie discurs
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close