Antena 3 CNN Externe Cum s-a încheiat deturnarea navei Asphalt Princess în Golful Oman. Este doilea incident grav atribuit Iranului, după atacul cu dronă în care un român a murit

Cum s-a încheiat deturnarea navei Asphalt Princess în Golful Oman. Este doilea incident grav atribuit Iranului, după atacul cu dronă în care un român a murit

Incidentul declanșat marți, când mai mulți bărbați înarmați au deturnat nava MV Asphalt Princess în Golful Oman, s-a încheiat, anunță presa internațională.

Cum s-a încheiat deturnarea navei Asphalt Princess în Golful Oman. Este doilea incident grav atribuit Iranului, după atacul cu dronă în care un român a murit
Sursa foto: Hepta
de Adrian Iclozan    |    04 Aug 2021   •   13:43

Bărbații înarmați au părăsit nava și toți cei aflați la bord sunt în siguranță, precizează BBC, care citează o agenție britanică de securitate maritimă.

Incidentul s-a petrecut pe când nava, sub pavilion panamez și transportând bitum, se apropia de intrarea în strâmtoarea Ormuz.

Identitatea celor care au sechestrat nava nu este cunoscută dar suspiciunile s-au îndreptat imediat către Iranîn contextul atacului cu dronă de săptămâna trecută asupra petrolierului Mercer Street, în care au murit un român și un britanic.

Iranul a negat orice amestec în ambele incidente, iar în ceea ce privește Asphalt Princess a acuzat o operațiune menită să furnizeze pretextul unei acțiuni contra Teheranului.

Informații transmise de presa internațională arătau că persoanele înarmate ar fi ordonat, marți, echipajului de pe Asphalt Princess să îndrepte nava spre Iran.

Miercuri, agenția britanică pentru operațiuni comerciale maritime, UKMTO, a anunțat că "vasul este în siguranță iar incidentul s-a încheiat".

UKMTO este cea care a semnalat inițial deturnarea MV Asphalt Princess.

O serie de incidente stranii au avut loc, tot marți, în zona Golfului Oman.

Conform Associated Press, patru petroliere au semnalat că "nu mai dețin controlul" asupra navei, ceea ce în mod uzual înseamnă că nava a rămas fără energie și nu își poate folosi cârma.

Ulterior, una dintre navele respective a început să se deplaseze.

Foto: Exerciții militare efectuate de Iran în Golful Oman, iulie 2020
 

×
Subiecte în articol: Asphalt Princess Iran Golful Oman
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close