Antena 3 CNN Externe Ce se întâmplă acum în Franța. Vezi avertismentul făcut de MAE

Ce se întâmplă acum în Franța. Vezi avertismentul făcut de MAE

Ce se întâmplă acum în Franța. Vezi avertismentul făcut de MAE
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    12 Iun 2016   •   11:22

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează, se află sau se deplasează pe teritoriul Franței că asociația piloților companiei Air France a intrat în grevă, alăturându-se sindicatelor din domeniul transportului feroviar și din cadrul serviciilor de colectare.

Potrivit unui comunicat al MAE, Compania Air France a precizat că va asigura 80% dintre zborurile pe distanță lungă, peste 85% pentru cele interne și aproximativ 70% din cele pe distanță medie — precum și ruta Paris — București, dinspre și spre aeroportul Charles de Gaulle.

MAE precizează că sindicatele intenționează să prelungească greva până la data de 16 iunie 2016.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close