Antena 3 CNN Externe Barack Obama va stabili un termen pentru retragerea din Afganistan

Barack Obama va stabili un termen pentru retragerea din Afganistan

Barack Obama va stabili un termen pentru retragerea din Afganistan
Sursa foto: conflict afgan
19 Noi 2009   •   03:50

Preşedintele american Barack Obama a declarat pentru prima dată că analiza sa privind politica de aplicat în Afganistan va conţine o strategie pentru retragere, menită a evita "o ocupaţie multianuală".

"Sunt încrezător că atunci când voi anunţa decizia mea, poporul mea va avea clarificări despre ce facem, cum vom avea succes şi ... cel mai important care este finalul acestui lucru," declara liderul american pentru CNN.
"Dacă nu impui acest fel de disciplină s-ar putea ajunge la o ocupaţie multianuală ce nu va servi intereselor Statelor Unite ."
Acesta a subliniat că este hotărât să încheie războiul până ce va părăsi Casa Albă, deşi nu a fost întrebat dacă aceasta se va întâmpla după 2012 sau 2016.
"Preferinţa mea este să nu înmânez ceva viitorului preşedinte. Unul din lucrurile care mi-ar plăcea este ca următorul preşedinte să vină şi să spună ca are un stat curat".
Declaraţiile sale au provocat preocupare printre aliaţi că stabilirea unei limite pentru prezenţa militară americană ar putea să îi încurajeze pe talibani să stea ascunşi până trupele se retrag, în loc să îi forţeze să se împace cu conducerea de la Kabul .
Un diplomat declarat pentru Daily Telegraphcă "reconcilierea este mai probabil să se producă dacă talibanii îşi dau seama că nu pot aştepta?.
Generalul Stanley McChrystal, comandantul SUA şi NATO din Afganistan a cerut 40.000 de sodaţi suplimentar pentru a lupta cu militanţii talibani, dar a prezentat şi opţiuni pentru 15.000 sau 20.000 de trupe.
O decizie este aşteptată săptămâna viitoare, la revenirea din Asia.
Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close