Antena 3 CNN Externe Bill Gates, lovitură de grație din partea fostei soții. Melinda a luat o decizie radicală privind averea sa

Bill Gates, lovitură de grație din partea fostei soții. Melinda a luat o decizie radicală privind averea sa

Fondatorul Microsoft Bill Gates a primit o lovitură de grație de la fosta soție. Melinda Gates a decis să nu mai cedeze cea mai mare parte a averii sale fundației pe care a început-o cu fostul ei partener de viață.

Bill Gates, lovitură de grație din partea fostei soții. Melinda a luat o decizie radicală privind averea sa
Sursa foto: Getty Images
de Cerasela Stafie    |    04 Feb 2022   •   16:08

Melinda French Gates se angajase să ofere cea mai mare parte a averii ei personale, care este estimată la aproximativ 11 miliarde de dolari, Fundației Bill & Melinda Gates, una dintre cele mai mari din lume, cu active de peste 50 de miliarde de dolari. Fosta soție a fondatorului Microsoft s-a răzgândit, iar banii vor fi investiți în alte cauze filantropice, a raportat Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu acest subiect.

Decizia vine după divorțul de anul trecut dintre cei doi. Cu toate acestea, French Gates, în vârstă de 57 de ani, își va menține angajamentul față de Giving Pledge, o campanie a unora dintre cei mai bogați oameni din lume, prin care-și donează majoritatea averilor, a raportat WSJ, scrie The New York Post.

Schimbarea strategiei, care nu fusese raportată anterior, a fost, de fapt, pusă în aplicare în noiembrie anul trecut, se arată în raport. Atunci, French Gates a publicat prima scrisoare individuală în care detalia angajamentul ei față de Giving Pledge, după ce divorțul ei de Gates a fost finalizat. Cuplul a avut anterior un angajament comun față de campanie.

”Recunosc absurditatea concentrării a atât de multe bogății în mâinile unei singure persoane și cred că singurul lucru responsabil de făcut cu o avere de această mărime este să o dăruiești – cât mai atent și cu impact posibil”, a spus French Gates în scrisoarea pentru Giving Pledge. ”Scopul final al oricărui filantrop ar trebui să fie de a face ca nevoia de filantropie să fie depășită.”

Un reprezentant al Fundației Bill & Melinda Gates a refuzat să comenteze decizia lui French Gates.  În 2015, Melina French Gates a fondat Pivotal Ventures, o organizație caritabilă care sprijină ”soluții inovatoare la problemele care afectează femeile și familiile din SUA”. Ea a menționat această inițiativă în scrisoarea ei Giving Pledge.

French Gates are o avere personală netă de peste 11 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

French Gates nu a exclus viitoare donații către fundația care îi poartă numele. Fostul cuplu a făcut o donație comună în iulie anul trecut. Luna trecută, cei doi au numit în comun un nou consiliu de administrație pentru fundație. Melinda rămâne copreședinte cu implicare în operațiunile sale, iar fostul cuplu încă face ocazional anunțuri comune cu privire la inițiativele fundației.

Cuplul și-a finalizat divorțul în august 2021. Într-o postare pe blog din decembrie, Bill Gates a descris anul 2021 drept ”cel mai neobișnuit și mai dificil an din viața mea”.

Bill Gates a fost supus controalelor, în ultimele luni, din cauza acuzațiilor conform cărora s-a angajat în relații nepotrivite cu subalterni în perioada petrecută la Microsoft. La începutul acestui an, compania a anunțat o anchetă independentă cu privire la gestionarea investigației asupra acuzațiilor

×
Subiecte în articol: Bill Gates Melinda Gates lovitura avere
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close