Antena 3 CNN Externe Bombardamente și lupte semnalate în Yemen, în pofida armistițiului

Bombardamente și lupte semnalate în Yemen, în pofida armistițiului

Bombardamente și lupte semnalate în Yemen, în pofida armistițiului
11 Iul 2015   •   10:34

Bombardamente și lupte au fost semnalate sâmbătă dimineața într-un oraș din centrul Yemenului, în pofida armistițiului intrat în vigoare cu câteva ore înainte, menit să permită accesul de ajutoare umanitare în această țară, informează Agerpres.
 
Avioane ale coaliției conduse de Arabia Saudită au bombardat poziții ale rebelilor în Yemen, în orașul Taez (centru), în zorii zilei de sâmbătă. Două raiduri au vizat poziții ale rebelilor șiiți houthi în strada Arbaeen în Taez, unde confruntările dintre insurgenții susținuți de Iran și combatanții fideli președintelui în exil Abd Rabbo Mansour Hadi au continuat după intrarea în vigoare a armistițiului, la miezul nopții, potrivit acelorași surse.

Martori au mai relatat că rebelii houthi au bombardat la rândul lor mai multe cartiere din Taez.

Agenția de presă oficială a Yemenului, controlată de guvernul în exil, i-a acuzat pe rebelii houthi și trupele loialiste ale fostului președintele Ali Abdallah Saleh că ar fi trimis întăriri la Taez înainte de armistițiu.

Cu toate acestea, în afara raidurilor de la Taez, niciun alt atac aerian nu a fost semnalat în Yemen după intrarea în vigoare a armistițiului.

Acesta a debutat vineri, la orele locale 23.59 (20.59 GMT) și ar fi trebuit să dureze până la sfârșitul Ramadanului, luna de post pentru musulmani, care se va încheia la 17 iulie.

Într-o declarație unanimă, adoptată vineri, cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au cerut în mod insistent tuturor părților participante la conflict să dea dovadă de reținere în cazul în care incidente izolate ar urma să încalce armistițiul și să evite orice escaladare a conflictului.

Un precedent armistițiu, încheiat la mijlocul lui mai, a durat doar cinci zile, însă luptele au fost reluate ulterior cu și mai mare forță și de atunci nu au încetat.

Susținuți de Iran și ajutați de unități ale armatei rămase fidele fostului președinte Ali Abdallah Saleh, rebelii houthi au cucerit Sanaa și mai multe regiuni din nordul, centrul și vestul țării. După ce au cucerit capitala yemenită în septembrie, ei au avansat și l-au forțat pe președintele Hadi să plece în exil, acesta găsindu-și refugiu în Arabia Saudită, țară care conduce, începând din 26 martie, o campanie de raiduri aeriene în Yemen.

Potrivit ONU, 80% din populația Yemenului, adică 21 de milioane de oameni, au nevoie de ajutor și de protecție, în timp ce peste 10 milioane au probleme în a se alimenta și a găsi apă potabilă, din cauza conflictului care a făcut, de la sfârșitul lui martie, mai mult de 3.200 de morți, dintre care jumătate sunt civili.

×
Parteneri
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România
x close