Antena 3 CNN Externe Carnavalul de la Veneţia, aproape de start

Carnavalul de la Veneţia, aproape de start

Carnavalul de la Veneţia, aproape de start
Sursa foto: venetia
13 Feb 2009   •   10:13

Zile de sărbătoare la Veneţia. Vineri se dă startul celebrului carnaval al măştilor şi costumelor, care are loc în fiecare an, în oraşul îndrăgostiţilor. Turişti din întreaga lume sunt aşteptaţi să participe la eveniment.
Veneţia va fi gazda unuia dintre cele mai spectaculoase festivaluri de măşti şi costume. Oameni din întreaga lume au luat cu asalt oraşul. "Eu cred că este cel mai frumos carnaval din întreaga lume", spune una dintre participantele la festival.
Preţul unui costum închiriat pentru o singură noapte variază între 180 şi 300 de euro, iar cei care vor să-şi cumpere o astfel de ţinută trebuie să scoată din buzunar până la trei mii de euro.
Tradiţia costumelor şi măştilor a fost inspirată de "Commedia dell'Arte", un gen de teatru bazat pe improvizaţie, care a înflorit în Italia între secolele 16 şi 18. Prima documentare istorică a carnavalului datează însă din secolul al XI-lea.
"Carnavalul de la Veneţia este puţin diferit de alte carnavaluri pentru că şi nobilii veneţieni obişnuiau să poarte măşti când mergeau la teatru, sau când participau la jocuri de noroc, deci ideea de a purta o mască, de a avea un costum pe care dacă-l porţi nu eşti recunoscut, e foarte importantă", a precizat unul dintre participanţi.
În anii '30, dictatorul italian Mussolini a interzis organizarea carnavalului de la Veneţia, dar tradiţia a fost reluată în 1979.
Antena 3

×
Parteneri
Medicul Adrian Marinescu, detalii de ultimă oră despre Florin Piersic
x close