Analistul de politică externă Iulian Chifu a explicat luni la Antena 3 CNN că miza majoră a summitului istoric care va avea loc vineri în Alaska între Donald Trump și Vladimir Putin este ca Ucraina și Uniunea Europeană să aibă reprezentanți la discuții. Fostul consilier prezidențial a precizat că reuniunea va reprezenta un test dificil pentru Donald Trump, care a abordat medierea conflictului Rusia-Ucraina în termeni de business, din care și Statele Unite să obțină beneficii.
Iulian Chifu a precizat că nu există „nici acum, nici în viitor, în niciun plan de pace din viitorul apropiat” un scenariu în care vom împărți o graniță cu Rusia.
Însă, analistul de politică externă a atras atenția că în acest moment miza principală a summitului din Alaska este ca la masa discuțiilor să fie și Ucraina și Uniunea Europeană.
„Va fi un punct extrem de important de încercare pentru Donald Trump vineri, la întâlnirea din Alaska cu Vladimir Putin.
Până atunci există presiuni extrem de mari ca la masa la care se discută despre Ucraina să fie reprezentată Ucraina, acolo unde se discută despre securitatea Europei, fie și numai a Europei de Est, să fie reprezentată și Uniunea Europeană, să fie prezenți europeni.
Aici sunt mizele majore și mult mai complicate decât cele care țin mod direct punerea în acord a unui ultimatum care a expirat vineri, acum, și cu faptul că Rusia continuă să atace Ucraina, nu are niciun interes să oprească agresiunea și are în continuare pretenții maximaliste în ceea ce privește soluția de pe teren”, a explicat Iulian Chifu la Antena 3 CNN.
Fostul consilier prezidențial a explicat că încrederea lui Donald Trump că va reuși să medieze un plan de pace între Ucraina și Rusia vine după victoria pe care a obținut-o în Caucazul de Sud. A explicat însă că acolo discuțiile pentru un armistițiu erau deja avansate între cele două părți implicate în conflict.
Ce vrea Donald Trump de la negocierile cu Rusia
Totuși, Iulian Chifu a arătat că obținerea controlului asupra coridorului Zangezur de către Statele Unite a schimbat ecuația geopolitică din regiune, inclusiv pentru Rusia, ceea ce făcut Moscova mai deschisă la negocieri pentru un armistițiu.
„Lucrurile sunt mult mai complexe, inclusiv de ceea ce credea Donald Trump.
El este într-adevăr sub impactul ultimei realizări pentru Caucazul de Sud, acolo unde a reușit să încheie pacea dintre Armenia și Azerbaidjan preluând Statele Unite coridorul Zangezur, coridorul care face legătura dintre Azerbaidjan, teritoriile recuperate, și enclava Nahicevan. Acest lucru a schimbat în mod dramatic și ecuația geopolitică a zonei, undeva între Rusia și Iran, dar și cu influențe chineze.
Ei bine, această victorie a făcut ca mutatis mutandis să permită o tentativă de pace în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, tot o tentativă venind din idei de această natură, idei care să abă legătură cu business, cu avantajul celui care mediază între părți și, firește, aici a fost subliniat foarte corect, nicio soluție nu satisface pe deplin ambele părți pentru că ambele părți trebuie să facă concesii”, a spus Iulian Chifu.
Profesorul universitar a explicat însă că „Acordul din Alaska”, care prevede concesii teritoriale importante din partea Ucrainei nu va fi ușor de pus în practică.
„De aici până la schimbări de teritorii, modificări de teritoriu, orice tip de aranjament de factura aceasta nu se poate face în mod simplu de către niciun stat din lume, e greu acceptabil, și diferența dintre ocuparea de facto, de fapt, și de iure, adică recunoașterea unei ocupări, a unei cedări de teritoriu este extrem de mare în cazul Ucrainei. Și al oricărui stat.
Nu există la nivelul Constituției o formulă prin care să renunți la o parte din teritoriul național, să nu îl aperi sau să nu îi acorzi servicii, chiar dacă el este ocupat pentru o anumită perioadă de timp sau chiar pentru o mai lungă perioadă de timp, vedeți cazul Coreei”, a spus Iulian Chifu.
Întrebat cum comentează declarația vicepreședintelui american, JD Vance, care a spus că o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski anterioară summitului din Alaska cu Donald Trump nu ar fi productivă, Iulian Chifu a făcut o paralelă cu negocirile dintre Baku și Erevan.
„E o variantă de negociere care s-a uzitat. Gândiți-vă că în privința Nagorno Karabakh, Steve Witkoff a fost prezent la Baku chiar la sfârșit de februarie și au mai fost cinci întâlniri secrete între părți ca să se stabilească contextul în care se poate face pasul de la o formulă de pace deja negociată între Baku și Erevan și completarea cu temele care sunt în contencios. O diferență mică, părțile acolo ajunseseră inclusiv la fomrulările pentru un acord de pace. Acum nu suntem în situația în care Rusia lui Putin măcar să vorbească cu Zelenski dincolo de acele întâlniri tehnice de schimburi de prizonieri”, a conchis Iulia Chifu la Antena 3 CNN.