Antena 3 CNN Externe Cei şase români din Italia, suspectaţi de viol, au fost maltrataţi

Cei şase români din Italia, suspectaţi de viol, au fost maltrataţi

Cei şase români din Italia, suspectaţi de viol, au fost maltrataţi
Sursa foto: romani italia
30 Ian 2009   •   20:49

Românii arestaţi la Roma, fiind suspectaţi de violarea unei tinere de 21 de ani, au fost maltrataţi în secţia carabinierilor din suburbia Guidonia, locul unde a fost comisă infracţiunea. Acest lucru este susţinut de Rita Barnardini, membră a Partidului Democrat, aflat în opoziţie. Cei şase români "au fost loviţi de mai multe ori în celulele din secţia carabinierilor din Guidonia", susţine Rita Bernardini.
Suspecţii români au cerut ajutorul deputatei Rita Bernadini, conform site-ului Tiscali.notizie.it. Deputata i-a vizitat la închisoarea Rebibbia (Roma) însoţită de Sergio D'Elia, liderul unei asociaţii pentru apărarea drepturilor deţinuţilor.
"Am putut constata personal că se confirmă reclamaţiile privind maltratarea celor şase români; vizita de inspecţie a fost efectuată în urma acestor reclamaţii", a declarat Bernardini.
Rita Bernardini va cere explicaţii din partea Ministerului Apărării şi celui al Justiţiei, inclusiv prezentarea rapoartelor medicale despre starea fizică a românilor în momentul reţinerii şi aducerii lor la închisoare.
Patru dintre români sunt acuzaţi de viol şi tâlhărie, iar doi sunt cercetaţi pentru complicitate, în urma unui viol comis pe 22 ianuarie în localitatea Guidonia. O tânără de 21 de ani a fost violată în această localitate, iar prietenul ei a fost bătut şi închis în portbagajul maşinii.
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close