Antena 3 CNN Externe O companie care produce jucării sexuale va trimite o rachetă în spațiu. Vor să transmită "mesaje de iubire și libertate" în cosmos

O companie care produce jucării sexuale va trimite o rachetă în spațiu. Vor să transmită "mesaje de iubire și libertate" în cosmos

O companie producătoare de jucării sexuale va trimite, în premieră, o rachetă în spațiu. Misiunea a strâns până acum, din finanţări, aproape 17 mii de dolari.

O companie care produce jucării sexuale va trimite o rachetă în spațiu. Vor să transmită "mesaje de iubire și libertate" în cosmos
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    30 Iul 2021   •   15:21

Scopul misiunii este să transporte gândurile fanilor și susținătorilor proiectului în cosmos.

"Mesaje de iubire și libertate de la oameni din lumea întreagă, indiferent de țară, religie, vârstă, sex sau preferințe sexuale", conform preşedintelui companiei, vor ajunge dincolo de orbita Terrei.

Proiectul este o colaborare cu Interstellar Technologies, o firmă de zbor spațial, care încearcă să facă spațiul mai accesibil prin reducerea costurilor livrării de material pe orbită.

Lansarea este așteptată să aibă loc între lunile iulie și august.

×
Subiecte în articol: racheta spatiu cosmos mesaje de iubire
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close