Antena 3 CNN Externe Comuniştii moldoveni contestă alegerea noului preşedinte al parlamentului

Comuniştii moldoveni contestă alegerea noului preşedinte al parlamentului

Comuniştii moldoveni contestă alegerea noului preşedinte al parlamentului
Sursa foto: moldova
02 Sep 2009   •   01:43

Partidul Comunist din Moldova a apelat la Curtea Constituţională pentru a analiza alegerea lui Mihai Ghimpu ca preşedinte al parlamentului.
Liderul Partidului Liberal - Ghimpu, care în trecut a susţinut unificarea statului cu România, a fost ales preşedinte al parlamentului moldovean pe 28 august, aminteşte RIA Novosti.
Comuniştii şi-au exercitat dreptul de a avea 10 pentru analiză şi formare a grupului parlamentar şi au cerut o pauză până pe 4 septembrie.
Cu toate acestea, alianţa pentru integrare europeană, formată din patru partide, a continuat votul şi toţi cei 53 de membri l-au susţinut pe Ghimpu.
"Cerem Curţii Constituţionale să examineze constituţionalitatea acestei decizii ," a anunţat partidul comunist.
Comuniştii, care au deţinut puterea din 2001, au părăsit prima şedinţă a noului parlament, declarând că protestează contra votului.

Comuniştii au obţinut 60 de locuri la alegerile din aprilie, ce au declanşat proteste la Chişinău. Opoziţia a blocat de două ori alegerea candidatului prezidenţial propus de Vladimir Voronin, ceea ce a dus la repetarea alegerilor în 29 iulie.
Cu doar 48 de voturi în urma acestui proces electoral, Partidul Comunist a pierdut majoritatea şi controlul parlamentului, format din 101 membri, a fost luat de o alianţă pro-europeană din patru partide.

Noul parlament trebuie acum să aleagă un nou preşedinte, dar cu un necesar de 61 de voturi şi cu liderul comunist Vladimir Voronin care refuză să dialogheze cu coaliţia, procesul ar putea fi oprit.

Comuniştii, conduşi de preşedintele Voronin, au destule voturi pentru a bloca orice candidat prezidenţial, forţând dizolvarea parlamentului şi noi alegeri.
Conform Constituţiei Moldovene, parlamentul poate fi dizolvat totuşi doar de două ori într-un an, ceea ce exclude orice alegeri până în 2010.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mihai Ghimpu
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close