Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord a lansat o rachetă despre care se spune că ar putea să transporte o focoasă nucleară mare

Coreea de Nord a lansat o rachetă despre care se spune că ar putea să transporte o focoasă nucleară mare

Coreea de Nord a lansat o rachetă despre care se spune că ar putea să transporte o focoasă nucleară mare
15 Mai 2017   •   07:20

Racheta lansată în zorii zilei de duminică era un model nou, şi-a exprimat luni satisfacţia regimul de la Phenian prin intermediul agenţiei sale oficiale de presă, KCNA, citată de AFP.

Tirul de duminică a permis lansarea "unui nou model de rachetă balistică strategică cu o rază medie până la lungă de acţiune, Hwasong-12", a informat KCNA, precizând că liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, "a supervizat personal acest test".

Acest tir a avut ca scop să examineze "caracteristicile şi detaliile tehnice" ale unui nou tip de rachetă, "capabilă să transporte o focoasă nucleară mare şi puternică", a precizat KCNA.

Racheta şi-a urmat traiectoria prevăzută, pentru a atinge o altitudine de 2.111 kilometri, şi a parcurs 787 de kilometri înainte de a cădea "la locul prevăzut cu exactitate", a adăugat agenţia de presă nord-coreeană.

Tirul de duminică a fost primul al regimului de la Phenian după instalarea la putere săptămâna trecută a noului preşedinte sud-coreean, Moon Jae-In, care a reacţionat imediat vorbind despre o "provocare iresponsabilă".

După acest tir, Statele Unite au cerut duminică convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU şi înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreii de Nord.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Coreea de Nord racheta
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close