Antena 3 CNN Externe Creatorul posterului - simbol al campaniei lui Obama, arestat pentru inscripţionarea de graffiti

Creatorul posterului - simbol al campaniei lui Obama, arestat pentru inscripţionarea de graffiti

Creatorul posterului - simbol al campaniei lui Obama, arestat pentru inscripţionarea de graffiti
Sursa foto: Shepard Fairey
08 Feb 2009   •   21:28

Shepard Fairey, cel care a realizat posterul-simbol pentru campania electorală a preşedintelui Barack Obama, a fost arestat la Boston pentru degradarea bunurilor publice prin desene graffiti, anunţă AFP.
Shepard Fairey a conceput faimosul portret în roşu, alb şi albastru al lui Obama, acesta fiind prezentat cu privirea îndreptată spre cer, mesajul inscripţionat fiind cuvântul ?hope? (speranţă). Au fost tipărite zeci de mii de afişe cu acest portret. De asemenea, a fost imprimat pe tricouri şi alte produse de marketing, devenind un logo neoficial al campaniei electorale.
În vârstă de 38 de ani, Fairey a fost reţinut şi plasat în detenţie preventivă vineri seara, la Institutul de Artă contemporană din Boston, unde a fost organizată o expoziţie dedicată lucrărilor sale.
Potrivit publicaţiei Boston Herald au mai fost emise două mandate de arestare în ianuarie pe numele lui Fairey, amândouă pentru inscripţionarea de graffiti pe clădiri publice. Artistul se va prezenta luni în faţa unui tribunal american.
Fairey are şi într-un litigiu cu agenţia de presă americană Associated Press, care cere compensaţii financiare deoarece susţine că în portretul realizat de acesta este folosită o fotografie AP.
Antena3.ro

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close