Antena 3 CNN Externe Croația a anunţat că nu mai poate primi imigranți

Croația a anunţat că nu mai poate primi imigranți

Croația a anunţat că nu mai poate primi imigranți
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
de M.Z.    |    17 Sep 2015   •   21:26
Croația nu mai poate primi imigranți, a anunțat joi ministrul de Interne croat, pe fondul creșterii masive a numărului de migranți care, în încercarea de a ajunge în vestul Europei, intră pe teritoriul croat după ce Ungaria și-a închis granița cu Serbia.
 
''Croația nu va putea primi mai mulți oameni'', a declarat presei Ranko Ostojic, informează Reuters, potrivit Agerpres.
 
El a menționat că 6.500 de persoane au intrat în Croația în ultimele 24 de ore. 
 
Ranko Ostojic a precizat că țara sa le oferă migranților o călătorie sigură până la centrele de primire din jurul capitalei, Zagreb, dar a precizat că persoanele care nu solicită azil vor fi considerate imigranți ilegali. 
 
Pe de altă parte, forțe de ordine croate au fost desfășurate în jurul unui hotel, situat în suburbiile Zagrebului, unde sunt găzduiți sute de migranți. 
 
Unii dintre aceștia strigau ''Libertate! Libertate!'', după cum au arătat imaginile televizate, în timp ce alții aruncau suluri de hârtie igienică de la balcoanele și ferestrele hotelului. 
 

×
Subiecte în articol: criza imigranţilor Croatia
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close