Întâlnirea de la Abu Dhabi nu a adus pacea mai aproape, dar i-a oferit Moscovei ceea ce urmărește de ani de zile: perspectiva unei discuții directe cu Washingtonul despre împărțirea Europei în sfere de influență, fără Ucraina și fără europeni la masă. Fostul diplomat rus Boris Bondarev, care a demisionat în 2022 în semn de protest față de invazie, susține într-un articol de opinie pentru The Moscow Times, că Rusia i-a păcălit din nou pe americani și pe europeni, iar Occidentul, care alege confortul imediat în locul fermității, riscă să le piardă pe amândouă.
Bondarev își începe analiza cu o amintire din Ministerul rus de Externe. Acolo, cine se întorcea dintr-o deplasare își anunța colegii, în glumă, că a mai obținut o mare victorie pentru diplomația rusă. Era o ironie la adresa șefilor care prezentau orice gest mărunt drept o realizare majoră. De data aceasta, spune el, expresia poate fi folosită fără glumă și fără falsă modestie: Abu Dhabi este cu adevărat un succes pentru Moscova.
Succesul nu are însă legătură cu pacea. Câștigul Rusiei, explică fostul diplomat, este că poate spera acum ca negocierile să devină o discuție cu Statele Unite despre împărțirea lumii în sfere de influență. De ani de zile, Kremlinul încearcă să mute accentul pe așa-numitele cauze profunde ale războiului, formulă care ascunde dorința lui Vladimir Putin de a dicta politica statelor vecine. Această dorință pare acum realizabilă.
Bondarev remarcă și formatul neobișnuit al întâlnirii. Anunțată ca trilaterală, ea a fost în esență o discuție între Rusia și Ucraina, cu americanii în rol de mediatori.
Partea rusă a cerut totuși, în fapt, ca Ucraina să fie eliminată din conversație. În locul dialogului ruso-ucrainean cu participare americană, Moscova vrea un dialog ruso-american despre securitatea Europei, din care lipsesc tocmai Europa și Ucraina.
Tradus din limbajul oficial al Kremlinului, acest lucru înseamnă sfere de influență. Soarta europenilor ar urma să fie stabilită de Rusia, care se consideră adversara Europei, și de Statele Unite, aflate geografic în afara continentului. Pentru Moscova, notează autorul, aranjamentul este ideal.
Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care Bondarev îi descrie drept nepricepuți, au acceptat acest cadru fără să se întrebe care este poziția propriei țări. Astfel, crede el, au renunțat practic la principiile Washingtonului.
Fostul diplomat amintește că Donald Trump prezentase inițial războiul drept un conflict strict regional, pe care cele două țări ar trebui să și-l rezolve singure.
Acum, soluționarea este reformulată ca o reexaminare a întregului sistem de securitate european și a angajamentelor americane din spațiul euro-atlantic. Americanii au fost conduși, pas cu pas, de la ideea că războiul nu îi privește la aceea că aranjamentul de securitate din Europa ține direct de propria lor politică externă.
Rușii au câștigat deci încă o rundă, conchide Bondarev, adăugând că nu a fost nevoie de multă istețime. Administrația Trump, spune el, este bucuroasă să se lase înșelată, face jocul Rusiei și poate crede sincer că acesta este cel mai scurt drum spre armistițiul dorit.
Nici Europa nu se află la prima retragere. În mai 2025, Ucraina și europenii au amenințat cu noi sancțiuni dacă Putin nu acceptă un armistițiu general de 30 de zile. Liderul rus a ignorat cererea și a propus negocieri la Istanbul. Kievul a fost reticent, dar partenerii europeni au susținut imediat ideea, iar amenințările și ultimatumul au fost uitate. Armistițiul nu a venit și, observă autorul, nimeni nu a tras vreo învățătură.
Problema principală, în opinia sa, este teama occidentalilor de a privi adevărul în față. Răspunsul la agresiune ar trebui să fie eliminarea amenințării, ceea ce presupune efort, disconfort și asumarea unei înfrângeri strategice a Rusiei, răspundere de care politicienii fug.
Bondarev invocă aici celebra frază a lui Franklin Roosevelt despre frică. Clasa politică occidentală de astăzi pornește, spune el, de la premisa opusă: singurul lucru de care nu se teme este să-și arate teama. Occidentul manifestă o credință aproape păgână că amenințarea poate fi alungată prin vorbe, în timp ce faptele lipsesc.
Un capitol separat este încercarea Europei de a obține un loc la masă la Abu Dhabi, soldată doar cu umilință. Reprezentanții europeni au rămas în anticameră, limitați la întâlniri preliminare cu americanii și ucrainenii.
Autorul se întreabă ce rost a avut prezența lor. Europenii ar fi putut anunța o delegație comună cu Ucraina, dar în Uniune s-ar fi găsit imediat voci îngrijorate că blocul ia partea Kievului împotriva unei Rusii cu care nu se află în război. Moscova ar fi reacționat cu acuzații, însă acestea ar fi rămas vorbe. Oficialii ruși afirmă oricum constant că luptă împotriva NATO și a europenilor, iar poziția Kremlinului nu s-a schimbat.
Slăbiciunea Europei, continuă Bondarev, este că nu dă importanță faptelor. Se vorbește mult despre reînarmare și autonomie strategică, dar se face prea puțin, așa că Putin nu are motive să ia în seamă declarațiile liderilor europeni.
Dacă vrea cu adevărat un loc la negocieri, Europa are nevoie de o politică proprie, urmată indiferent de ceilalți. Prin acțiuni, nu prin declarații, va deveni imposibil de ignorat.
După întâlnire, Rusia nu și-a schimbat poziția și continuă războiul. Vorbește deschis despre distrugerea infrastructurii civile, a podurilor și a capacităților energetice ale Ucrainei, fără ca Occidentul să reacționeze serios.
Din perspectiva diplomației serioase, situația i se pare suprarealistă, deoarece cele mai puternice state ale lumii fac tot posibilul să îmbuneze o putere mediocră și nu reușesc să-și definească propriile interese. Marii oameni de stat ai trecutului, de la Bismarck, de Gaulle și Churchill la Roosevelt, Reagan și Thatcher, s-ar răsuci în mormânt de rușine, scrie el.
Urmărind confortul imediat, SUA și Europa vor pierde atât confortul, cât și securitatea. Un efort temporar pentru înfrângerea lui Putin ar aduce o pace durabilă, dar politicienii occidentali aleg de fiecare dată comoditatea prezentului. Alegerea dintre a rezista și a ceda există încă și nimic nu este predeterminat, admite Bondarev. Voința de a face această alegere pare însă deja dispărută.