Antena 3 CNN Externe Au început deliberările în cazul Johnny Depp vs. Amber Heard. Sute de fani s-au adunat în fața tribunalului și își susțin vedeta preferată

Au început deliberările în cazul Johnny Depp vs. Amber Heard. Sute de fani s-au adunat în fața tribunalului și își susțin vedeta preferată

Procesul dintre Johnny Depp şi Amber Heard se apropie de final. Juriul a început deliberările după ce ambele vedete au depus mărturiile finale. Actorul susține că singurul agresor din casa lor a fost soția lui, iar cariera sa a avut enorm de suferit. În tot acest timp, în imediată apropiere a tribunalului din Virginia, s-au adunat sute de fani ai celor doi actori.

Au început deliberările în cazul Johnny Depp vs. Amber Heard. Sute de fani s-au adunat în fața tribunalului și își susțin vedeta preferată
de Mia Lungu    |    28 Mai 2022   •   15:26

După ce atât Johnny Depp cât şi Amber Heard au intrat în sala de judecată, fanii ajutaţi de portavoce şi pancarte au încercat să iasă cât mai mult în evidenţă.

Susţinătorii lui Johnny Depp spun că speră că idolul lor va câştiga procesul şi astfel îşi va putea reabilita reputaţia puternic afectată de acuzaţiile de agresiune fizică pe care i le aduce fosta soţie.

"Ştiţi, îl sprijin pe Johnny. Am fost aici din prima zi, iar astăzi călătoria sa se încheie. Îl sprijin pe Johnny pentru că am încredere în el şi pentru că în sfârşit a spus lumii că şi bărbaţii pot fi victime. Şi i se va face în sfârşit dreptate", spune Sofia Cadena

De cealaltă parte, susţinătorii lui Amber Heard spun că cei care îl susţin pe Depp o fac doar pentru că este cunoscut, nu pentru că are dreptate.

"A fost binecunoscut la Hollywood pentru mulţi ani. Oamenii au crescut cu el la televizor şi în sufragerie, la cinema. Deci vreau să spun că au o conexiune emoţională cu el şi unele dintre filmele lor favorite sunt probabil cu Johnny Depp. Dar cred că oamenii sunt mai interesaţi de el decât de cazul său legal", a spus Dan Kim, care îi ia partea actriței Amber Heard.

După şase săptămăni de audieri atât Johnny Depp cât şi Amber Heard au spus în faţa juriului din sala de judecată acelaşi lucru: că îşi vor viaţa înapoi. Dacă Johnny Depp va câştiga acest proces Amber Heard va trebui să îi plătească despăgubiri de 50 de milioane de dolari pentru că l-a defăimat într-un articol publicat în anul 2018 în Washington Post.

În respectivul articol, Heard îl acuza pe Depp de agresiune fizică deşi numele acestuia nu apărea nicăieri.

Avocaţii lui Depp susţin că prin aceste acuzaţii a fost afectată reputaţia clientului lor care de altfel a fost înlăturat din majoritatea proiectelor în derulare de la Hollywood.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close