Antena 3 CNN › Externe › După ce a ajuns în SUA, Flavio Bolsonaro a postat o scrisoare în care se proclama „președintele adevărat” al Braziliei. Apoi a șters-o

După ce a ajuns în SUA, Flavio Bolsonaro a postat o scrisoare în care se proclama „președintele adevărat” al Braziliei. Apoi a șters-o

A.O.
2 minute de citit Publicat la 00:05 29 Oct 2026 Modificat la 00:05 29 Oct 2026
Flavio Bolsonaro
Flavio Bolsonaro era considerat favorit pentru a câștiga alegerile prezidențiale de duminică, însă a pierdut, într-o răsturnare de situație surprinzătoare.Foto: Getty Images

La doar câteva ore după ce a ajuns în Statele Unite, Flávio Bolsonaro a publicat o scrisoare adresată poporului brazilian și comunității internaționale în care se proclama „președintele adevărat” al Braziliei, relatează El Pais. În această scrisoare, Bolsonaro a susținut că este victima unei lovituri de stat și a spus că nu a fugit, ci a plecat ca să evite persecuția politică.  Ulterior însă, acesta a șters scrisoarea și a înlocuit-o cu alta în care spune că este „liderul” Braziliei. 

În scrisoare, atât în versiunea originală, cât și în cea nouă, senatorul brazilian afirmă că nu a fugit din țară, ci a plecat pentru a evita persecuția politică și judiciară.

Bolsonaro susține că este o victimă

El i-a mulțumit președintelui Argentinei, Javier Milei, „pentru curajul său, simțul dreptății și respectul față de lege”, precum și lui Donald Trump și „minunatului popor american” pentru că l-au primit.

„Duminică noaptea, am privit cu consternare cum frauda electorală se desfășura sub ochii mei”, a scris Bolsonaro în scrisoarea citată. 

Senatorul brazilian a continuat spunând că nu a fost intenția lui să-și „abandoneze patria”. 

„Dar știu exact unde duce această situație. Este scenariul clasic al oricărei lovituri de stat. Persecuția politică, începută odată cu tatăl meu, fostul președinte Jair Bolsonaro, și extinsă la mii de alți brazilieni patrioți de rând și chiar la cetățeni americani, are un singur obiectiv: să reducă la tăcere pe oricine nu este de acord cu starea de urgență instituită în Brazilia”, a mai acuzat el. 

Bolsonaro și-a anunțat intenția de a conduce opoziția din Statele Unite și și-a comparat plecarea din Brazilia cu cea a unor lideri precum Charles de Gaulle, Rui Barbosa, José Martí, Juan Guaidó, Edmundo González și María Corina Machado.

Senatorul a ajuns în Florida miercuri după ce promisese că va rămâne în Brazilia pentru a conduce opoziția față de Lula. Avionul în care se aflau el și familia sa a aterizat la ora 9:20, pe aeroportul executiv Opa-locka, la nord de Miami. Administrația Trump a confirmat marți că va elibera vize pentru el, soția sa și cele două fiice ale lor.

A fugit cu un pașaport italian

Flávio Bolsonaro ar fi fugit din Brazilia cu un pașaport italian, cu ajutorul căruia a trecut granița în Argentina, potrivit unui diplomat brazilian.

Mai mult, deși existau informații că se pregătea să fugă, iar Curtea Supremă a ordonat să-i fie confiscate pașapoartele la câteva minute după ce a fost clar că a pierdut alegerile prezidențiale, Bolsonaro și familia lui nu erau supravegheați de poliția federală braziliană înainte să fugă în Florida și să ceară azil, potrivit Associated Press.

Flávio Bolsonaro este anchetat de Curtea Supremă în legătură cu finanțarea unui film despre viața tatălui său, „Dark Horse”, inclusiv cu privire la o sumă de peste 12 milioane de dolari provenită de la fostul bancher Daniel Vorcaro, a cărui reputație a fost compromisă.

De asemenea, el este acuzat de spălare de bani și de folosirea frauduloasă a fondurilor destinate persoanelor în vârstă.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close