Antena 3 CNN Externe Fabrică de obuze a Statului Islamic, distrusă într-un raid francez în Siria

Fabrică de obuze a Statului Islamic, distrusă într-un raid francez în Siria

Fabrică de obuze a Statului Islamic, distrusă într-un raid francez în Siria
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
04 Ian 2016   •   10:30

Aviaţia franceză a distrus o instalaţie în care se fabricau obuze artizanale, aflată sub controlul grupării Statul Islamic (SI), în Siria, a anunţat Ministerul francez al Apărării, citat de AFP.

Raidul aerian a fost efectuat în noaptea de sâmbătă spre duminică de către "patru avioane (de tip) Rafale echipate cu rachete (de tip) Scalp" care "au acţionat împreună cu avioane din cadrul coaliţiei" asupra instalaţiei, situate la câţiva zeci de kilometri est de oraşul Alep, a precizat ministerul într-un comunicat.

"Obiectivul vizat a fost distrus", potrivit ministerului. "Acest raid a slăbit capacităţile logistice şi militare ale Daech în apropierea unor zone de luptă", a adăugat aceeaşi sursă.

Pe 15 decembrie aviaţia franceză a utilizat rachetele de tip Scalp pentru prima dată de la începutul angajării sale împotriva SI - în septembrie 2014 în Irak şi în septembrie 2015 în Siria.

×
Subiecte în articol: statul islamic
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close