Antena 3 CNN Externe Formarea unui guvern în Grecia, misiune imposibilă. Elenii sunt mai aproape ca niciodată de colaps

Formarea unui guvern în Grecia, misiune imposibilă. Elenii sunt mai aproape ca niciodată de colaps

Formarea unui guvern în Grecia, misiune imposibilă. Elenii sunt mai aproape ca niciodată de colaps
Sursa foto: Foto: neontommy.com
de O.P.    |    09 Mai 2012   •   06:22
Formarea unui nou guvern în Grecia pare, pe zi ce trece, tot mai mult o misiune imposibilă. Criza politică poate duce la anularea acordului internaţional care a salvat ţara de la faliment.

Liderul stângii radicale, însărcinat în acest moment cu formarea guvernului, este un adversar hotărât al acordului. Presa de la Atena scrie că ţara s-ar putea îndrepta spre o catastrofă iar Banca Centrală Europeană evocă, pentru prima dată, ieşirea Greciei din zona euro.

Coaliţia de stânga Syriza s-a clasat pe locul doi în alegeri, după o campanie concentrată pe respingerea acordului de finanţare dintre Grecia, Uniunea Europeană şi FMI. Liderul coaliţiei cere anularea reducerilor de salarii şi pensii şi a altor măsuri prevăzute în acord.


Alexis Ţipras mai are două zile pentru a forma un guvern. Dar este puţin probabil să găsească parteneri de coaliţie, deoarece celelalte partide îl acuză că urmăreşte excluderea Greciei din zona euro.

Partidul socialist, învins umilitor în alegeri, propune un guvern de uniune naţională care să menţină moneda euro şi să renegocieze acordul cu finanţatorii internaţionali. Dar nici această soluţie nu are şanse de succes. Mai ales că alegerile au adus în parlament şi partidul neofascist Zorile de Aur, ale cărui poziţii extremiste îl fac nedorit în orice formulă de coaliţie.

În această situaţie, investitorii se tem că Grecia va intra, în ciuda tuturor planurilor de ajutor, în încetare de plăţi şi va trebui să iasă din zona euro. Un membru al conducerii Băncii Centrale Europene a evocat, pentru prima dată, această posibilitate. Bursa de la Atena şi-a continuat prăbuşirea, iar tendinţa de scădere s-a transmis la celelalte burse europene şi pe Wall Street, în timp ce euro pierde tot mai mult teren în faţa dolarului.





 

 

×
Subiecte în articol: criza politica zona euro
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close