Antena 3 CNN Externe Fosta companie Blackwater, implicată într-un nou scandal

Fosta companie Blackwater, implicată într-un nou scandal

Fosta companie Blackwater,  implicată într-un nou scandal
Sursa foto: razboi afganistan
20 Mai 2009   •   11:02

Compania cunoscută cândva ca Blackwater, implicată într-un scandal în Irak, în urma căruia a fost forţată să părăsească acest stat, este implicată într-o nouă problemă.

Patru angajaţi ai companiei implicaţi într-un incident soldat cu morţi în Afganistan nu erau autorizaţi să poarte arme, a anunţat armata americană.
Bărbaţii sunt acuzaţi că au deschis focul în capitală pe 5 mai, iar angajatorul, compania care acum se numeşte Xe, le-a dat arme încălcând înţelegerile cu armata. Un afgan a fost ucis în schimbul de focuri, iar alţi doi răniţi.
Xe susţine că angajaţii săi, în general, nu au interdicţie de a purta arme în Afganistan, deşi autorizarea depinde de obligaţiile pe care le au. Armata americană a arătat însă că cei patru nu erau autorizaţi să aibă arme asupra lor.
Blackwater a fost implicată în 2007 în dechiderea focului într-o piaţă din Bagdad, unde au fost ucişi 17 civili, fapt în urma căruia s-a ajuns la un scanda diplomatic între Irak şi SUA, ce a culminat cu expulzarea companiei, subcontractant al armatei americane format din mercenari, din Irak.
În Afganistan, angajaţii prin contract, adesea foşti poliţişti sau militari, antrenează trupe, dar asigură şi protecţia diplomaţilor sau altor angajaţi internaţionali. Deşi bărbaţii în cauză erau angajaţi pentru a oferi antrenament militar afganilor, ei nu aveau dreptul să poarte arme în afara obligaţiilor de serviciu, arăta purtătorul de cuvânt al armatei SUA.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: razboiul din Afganistan
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close