Antena 3 CNN Externe Scandalul submarinelor se amplifică. Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia

Scandalul submarinelor se amplifică. Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia

Franța își recheamă ambasadorii din Statele Unite și Australia, anunță CNN. Decizia vine după oficializarea pactului trilateral AUKUS, în urma căruia Parisul pierde un contract de zeci de miliarde de dolari cu Canberra, pentru furnizarea de submarine cu propulsie clasică.

Scandalul submarinelor se amplifică. Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Sep 2021   •   23:54

Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian (foto) este cel care a declarat, vineri, că ambasadorii acreditați în Statele Unite şi Australia au fost rechemați pentru consultări ca urmare a unei situații "de o gravitate excepțională".

"La solicitarea președintelui Republicii, am decis rechemarea imediată la Paris pentru consultări a celor doi ambasadori ai noștri în Statele Unite şi Australia. Această decizie excepționala este justificată de gravitatea excepțională a anunțurilor făcute pe 15 septembrie de Australia şi Statele Unite", se arată într-un comunicat al șefului diplomației franceze.

Tot vineri, șefa diplomației australiene, Marise Payne, s-a declarat conștientă de "dezamăgirea" din Hexagon după decizia australienilor, de a nu respecta angajamentul de a cumpăra submarine franțuzești, optând pentru cele nucleare, oferite în cadrul pactului cu SUA și Marea Britanie.

"Înțeleg pe deplin dezamăgirea. Evident, acestea sunt chestiuni foarte dificil de gestionat. Vom continua însă să cooperăm constructiv cu colegii noștri francezi", a estimat Payne.

Înaintea deciziei de vineri, autoritățile franceze au avut o retorică dură la adresa pactului AUKUS.

Franța spumegă după ce SUA au lansat pactul AUKUS

Oficializat miercuri și numit AUKUS după inițialele celor trei state, parteneriatul trilateral SUA, Australia și Marea Britanie, prevede explicit sprijin pentru dotarea Australiei cu submarine nucleare.

"Ca primă inițiativă AUKUS, ne angajăm să sprijinim Australia în dobândirea de submarine cu propulsie nucleară pentru forțele navale ale acestei țări. Această capacitate va promova stabilitatea în zona Indo-Pacifică și va fi desfășurată în sprijinul valorilor și intereselor noastre comune", se spune în declarația care oficializează parteneriatul.

Documentul mai precizează că obiectivul este de a face operaționale submarinele nucleare australiene "la cea mai apropiată dată realizabilă" și subliniază că Australia "rămâne dedicată îndeplinirii obligațiilor sale, ca stat fără arme nucleare".

De principiu, AUKUS urmărește contracararea influenței chineze în zona Indo-Pacifică.

AUKUS înseamnă, de fapt, că Franța pierde bani

Însă între efectele sale se numără faptul că un acord anterior, încheiat între Franța și Australia, pentru livrarea a 12 submarine cu propulsie clasică, va fi anulat.

Valoarea estimată a înțelegerii între Canberra și Paris se ridica la aproximativ 90 de miliarde de dolari australieni sau aproximativ 66 de miliarde de dolari americani.

Într-o declarație la postul de radio France Info, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a spus, joi, că este "furios" după oficializarea AUKUS.

"Nu se face între aliați. Este un cuțit înfipt în spate. Această decizie unilaterală, brutală și imprevizibilă seamănă foarte mult cu ce făcea Donald Trump", a apreciat ministrul francez.

El a amintit că Franța a câștigat contractul de livrare a submarinelor cu propulsie clasică în urmă cu doi ani și că nici SUA, nici Marea Britanie nu au luat parte la licitație.

"Am stabilit o relație de încredere cu Australia iar încrederea a fost trădată. Nu este sfârșitul acestei afaceri", a avertizat ministrul.

Beijingul califică AUKUS "iresponsabil"

Critici aduse AUKUS au venit și de la Beijing, însă din alte motive decât cele invocate de francezi.

Beijingul a reacționat la pactul trilateral susținând că acesta "subminează grav pacea și stabilitatea regională, intensifică o cursă a înarmărilor și sabotează eforturile internaționale de neproliferare".

"Este iresponsabil în cel mai înalt grad și demonstrează standarde duble în folosirea exporturilor de tehnologie nucleară pentru jocuri geopolitice", a acuzat Lijian Zhao, purtător de cuvânt al ministerului de externe chinez.

×
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close