Antena 3 CNN › Externe › Fraţii Tate au fost acuzaţi în documente judiciare britanice că au folosit metoda "lover boy" pentru a exploata femei

Fraţii Tate au fost acuzaţi în documente judiciare britanice că au folosit metoda "lover boy" pentru a exploata femei

M.P.
2 minute de citit Publicat la 15:48 06 Oct 2026 Modificat la 15:50 06 Oct 2026
fratii tate
Fraţii Tate au fost arestaţi la Miami în luna iulie. FOTO: Hepta

Influencerii social media Andrew şi Tristan Tate au folosit metoda "lover boy" pentru a atrage femei cu promisiunea unor relaţii romantice, după care le-au constrâns să producă materiale pornografice online, conform unor documente judiciare britanice făcute publice luni în SUA, relatează Agerpres.

În cea mai detaliată descriere de până acum a cazului penal deschis în Marea Britanie împotriva celor doi fraţi, un detectiv britanic a explicat că acuzaţiile procurorilor se bazează pe faptul că inculpaţii încurajau femeile să călătorească la baza lor din România, promiţându-le relaţii romantice, pentru ca ulterior să recurgă la violenţă şi ameninţări în scopul de a le manipula să producă materiale pornografice.

Fraţii Tate, care deţin dublă cetăţenie (americană şi britanică), au fost arestaţi la Miami în luna iulie, după ce Marea Britanie a solicitat extrădarea lor din SUA. Cei doi nu s-au prezentat încă în faţa unei instanţe britanice pentru a răspunde oficial acuzaţiilor care li se aduc - printre care viol şi trafic de persoane -, însă au negat orice faptă ilegală.

Ce susţine avocata fraţilor Tate

Joseph McBride, avocat al fraţilor Tate, a declarat că acuzaţiile nu au putut fi "verificate în mod adecvat", deoarece Marea Britanie nu a dezvăluit apărării numele acuzatorilor.

"Nicio instanţă americană nu ar trebui să fie solicitată să predea o persoană unei ţări străine doar pe baza afirmaţiilor unor acuzatori ale căror identităţi sunt ţinute secrete", a afirmat McBride într-un comunicat.

Arestarea lui Andrew Tate (39 de ani) şi a lui Tristan Tate (38 de ani) a marcat o nouă etapă în problemele juridice ale foştilor luptători de kickbox, care şi-au creat o numeroasă comunitate de urmăritori online promovându-şi opiniile despre masculinitate şi bogăţie. Andrew Tate s-a autointitulat anterior misogin.

Luna trecută, Ambasada Marii Britanii la Washington a transmis Statelor Unite o serie de documente în sprijinul cererilor de extrădare. Aceste documente includeau rezumate ale cazurilor împotriva fraţilor, întocmite de un detectiv din cadrul Poliţiei din Bedfordshire.

Cum ar fi acţionat fraţii

Conform rezumatului, Andrew Tate a convins femei vulnerabile, cu care stabilise relaţii, să se mute în România, spunându-le că pot câştiga bani participând la afacerea sa de videochat. Odată ajunse acolo, femeile au devenit dependente financiar de fraţii Tate, care le confiscau adesea paşapoartele, se arată în document.

"Acuzaţia procurorilor este că Andrew Tate şi Tristan Tate au recurs la violenţă fizică şi sexuală, ori au ameninţat cu aceasta, pentru a-şi menţine controlul şi a asigura supunerea" victimelor, se precizează în rezumat.

Fraţii Tate se află în detenţie la Miami de la momentul arestării lor. Joi, judecătoarea americană Lauren Louis le-a cerut avocaţilor acestora să propună date pentru audierile finale privind extrădarea, însă nu a fost stabilită nicio dată concretă.

De asemenea, fraţii sunt vizaţi de o anchetă în România, începută în 2022, sub acuzaţii care includ şi trafic de persoane.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close