Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a depus o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pentru a-şi înregistra vocea ca marcă, într-o nouă tentativă de a se proteja împotriva deepfake-urilor generate de inteligenţa artificială, potrivit unor documente consultate luni, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Cererea sa, datată 5 octombrie pe site-ul EUIPO şi confirmată de biroul său, include o înregistrare audio de patru secunde în care Meloni repetă de două ori, în limba italiană, propoziţia „Io sono Giorgia” ('Eu sunt Giorgia').
„Io sono Giorgia” a fost titlul autobiografiei sale publicate în 2021, făcând trimitere la o declaraţie celebră pe care Meloni a pronunţat-o la miting politic în 2019 şi care chiar a fost transpusă într-o piesă disco.
În ultimii ani, imagini manipulate cu Meloni au circulat în mod repetat în mediul online şi au fost distribuite uneori ca autentice, printre care şi o imagine în care ea apărea aşezată pe un pat, în lenjerie intimă.
Meloni a condamnat astfel de conţinuturi, considerându-le tentative de răspândire de informaţii false şi de a ţinti anumite persoane, ea îndemnând utilizatorii să verifice conţinutul înainte de a-l distribui online. Melini a subliniat că, în timp ce ea se poate apăra singură, multe alte persoane nu au această posibilitate.
Cererea depusă la EUIPO se află încă în faza de examinare.
Conform presei italiene, chiar dacă cererea va fi aprobată, acest lucru nu ar fi suficient pentru a împiedica utilizarea vocii Giorgiei Meloni în deepfake-uri generate de IA, deşi ar putea crea obstacole juridice suplimentare pentru cei care ar încearca să o reproducă.
În 2024, Meloni a iniţiat o acţiune în justiţie împotriva unui bărbat din Sardinia, acuzat că a creat şi a publicat online imagini pornografice de tip deepfake în care îi folosea chipul. Cazul se află în prezent pe rolul unei instanţe italiene.