Antena 3 CNN Externe Grecia. Cinci minori, inclusiv un român, condamnaţi pentru uciderea unui copil georgian

Grecia. Cinci minori, inclusiv un român, condamnaţi pentru uciderea unui copil georgian

Grecia. Cinci minori, inclusiv un român, condamnaţi pentru uciderea unui copil georgian
Sursa foto: judecator
02 Feb 2009   •   15:18

Cinci minori, printre care şi un român, au fost condamnaţi luni, în Grecia, pentru uciderea unui copil georgian în vârstă de 11 ani, anunţă AFP. Copilul georgian a fost omorât în februarie 2006, la Veria, în bordul Greciei.
Cei cinci minori, doi greci, doi albanezi şi un român, au fost condamnaţi de tribunalul pentru minori din Salonic pentru "lovituri cauzatoare de moarte, fără premeditare". În momentul comiterii crimei, atacatorii aveau vârste cuprinse între 11 - 12.
Minorii greci vor rămâne într-un centru specializat din Volos până la majorat. Ceilalţi trei adolescenţi vor fi plasaţi sub tutela inspectorilor pentru minori şi vor efectua muncă în folosul comunităţii patru ore pe săptămână, până vor împlini 18 ani.
Cei cinci minori arestaţi în iunie 2006 la Veria. Cei doi fraţi greci şi românul au negat în acest caz. În schimb, albanezii au recunoscut responsabilitatea în cazul morţii copilului georgian.
Antena3.ro

×
Parteneri
Lidia Buble a filmat îngrozită incendiul din nordul Bucureştiului
x close