Antena 3 CNN Externe Grecii declară război imigranţilor ilegali. O tabără de la Patras, demolată (VIDEO)

Grecii declară război imigranţilor ilegali. O tabără de la Patras, demolată (VIDEO)

Grecii declară război imigranţilor ilegali. O tabără de la Patras, demolată (VIDEO)
Sursa foto: patras
13 Iul 2009   •   11:18

Poliţia elenă le-a declarat război imigranţilor clandestini. O uriaşă tabără improvizată a acestora a fost demolată duminică lângă Patras. Rămăşiţele taberei au fost distruse de un incendiu declanşat, probabil, chiar de imigranţii furioşi că au rămas fără adăpost.

Iarna trecută, tabăra de lângă Patras găzduia în jur de 1.500 de imigranţi ilegali, în majoritate afgani. Nu aveau nici apă potabilă, nici instalaţii sanitare, dar primeau asistenţă medicală din partea unor asociaţii umanitare şi îşi amenajaseră chiar şi o moschee. Imigranţii, în general tineri, trăiau cu speranţa că se vor putea strecura pe feriboturile care leagă portul Patras de Italia. Locuitorii oraşului nu erau, însă, de loc încântaţi de noii vecini, mai ales că în tabără se formaseră bande rivale care se încăierau între ele. Populaţia ceruse de mai multe ori intervenţia poliţiei, dar abia acum i s-a dat satisfacţie.

Tabăra era aproape goală, deoarece imigranţii fuseseră, probabil, avertizaţi de venirea poliţiştilor. Aceştia au reţinut doar vreo 100 de oameni, dintre care câteva zeci de minori. Cei care aveau acte au fost trimişi în centre pentru solicitanţii de azil, iar ceilalţi - în arest.

Ulterior, rămăşiţele taberei au fost cuprinse de flăcări, dar nimeni nu a fost rănit. Doi imigranţi au fost arestaţi sub acuzaţia de incendiere.

Se estimează că în Grecia trăiesc peste 250.000 de imigranţi clandestini, iar actualul guvern de dreapta a promis măsuri dure împotriva lor.



Antena 3

×
Parteneri
Două linii de tramvai din Bucureşti sunt blocate, din cauza unui accident
x close