Antena 3 CNN Externe Incendiile de vegetaţie din Australia au făcut cel puţin 94 de victime

Incendiile de vegetaţie din Australia au făcut cel puţin 94 de victime

Incendiile de vegetaţie din Australia au făcut cel puţin 94 de victime
Sursa foto: Incendii Australia
08 Feb 2009   •   12:32

Bilanţul incendiilor de pădure din Australia a ajuns la 84 de morţi. Echipele de salvare nu au ajuns încă în toate zonele mistuite de flăcări. În timp ce sud-estul continentului a devenit un adevărat infern, regiunile din nord continuă să fie afectate de cele mai grave inundaţii, din ultimul timp.
Pe o caniculă de peste 46 de grade Celsius, neobişnuită chiar şi în verile australiene, vântul deosebit de puternic a adus flăcările în zone rurale dens populate. Peste o sută de locuinţe au fost distruse la nord de Melbourne. Cei care au reuşit în ultimul moment să fugă din infern sunt mulţumiţi că au scăpat cu viaţă, chiar dacă incendiul le-a distrus casa şi întregul avut.
?N-am putut decât să închid ochii şi să conduc printr-un uriaş infern de foc, peste copacii căzuţi, am mers aşa cu ochii închişi şi mă gândeam o, Doamne şi eram înconjurată de foc, pe tot drumul am văzut doar foc în jur, în toate părţile?, povesteşte o supravieţuitoare.
Autorităţile spun că situaţia este mai gravă chiar decât în timpul marilor incendii din 1983, în care 75 de oameni au pierit într-o singură zi. În unele cazuri, se pare că focul a fost aprins intenţionat, dar incendiile au fost, oricum, amplificate de caniculă şi secetă. Chiar şi în marile oraşe, la adăpost de flăcări, căldura excesivă a răpus vieţi omeneşti iar numeroase persoane au avut alte probleme de sănătate.
În acest timp, în nordul Australiei, un nou front de ploi abundente s-a abătut asupra statului Queensland, unde inundaţiile fac ravagii de aproape o săptămână. Mii de locuinţe sunt inundate iar specialiştii avertizează că, în loc să se retragă, apele vor creşte şi mai mult.
Antena 3

×
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close