Antena 3 CNN Externe Întâlnire la Paris a coaliţiei internaţionale antijihadiste: ''Nu este vorba despre o reuniune de rutină"

Întâlnire la Paris a coaliţiei internaţionale antijihadiste: ''Nu este vorba despre o reuniune de rutină"

Întâlnire la Paris a coaliţiei internaţionale antijihadiste: ''Nu este vorba despre o reuniune de rutină"
Sursa foto: foto: vivalanka.com
02 Iun 2015   •   10:13

Strategia care urmează a fi adoptată în faţa avansării grupării jihadiste Statul Islamic în Irak şi în Siria va fi în tema centrală a unei reuniuni marţi, la Paris, a reprezentanţilor ţărilor coaliţiei internaţionale conduse de SUA, ale cărei circa 4.000 de raiduri în 10 luni nu au reuşit să-i oprească pe jihadişti.

Reuniunea, în prezenţa premierului irakian Haider al-Abadi, a miniştrilor şi a reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale, are scopul — potrivit Ministerului Afacerilor Externe francez — să permită ''schimbarea strategiei coaliţiei'', care constă în prezent în raiduri aeriene şi formarea soldaţilor irakieni şi a rebelilor moderaţi sirieni pentru a acţiona la sol, conform AGERPRES.

Însă aceste acţiuni nu au putut împiedica înfrângerea armatei irakiene la Ramadi.

"Planurile irakiene pentru recucerirea acestui oraş, căzut sub controlul Statului Islamic, vor fi în atenţia reuniunii de la Paris", a afirmat luni un responsabil american care a preferat anonimatul. ''Nu este vorba despre o reuniune de rutină. Venim pentru a discuta cu premierul Abadi despre planul său pentru a elibera Ramadi şi provincia Al-Anbar'', a declarat el pentru AFP.

Primul ministru irakian urmează să explice membrilor coali'iei ce anume inten'ionează să facă guvernul său pentru a recuceri provincia Al-Anbar şi cum îi pot veni în ajutor partenerii interna'ionali.

Irakienii speră să poată mobiliza triburile sunite pentru a recuceri provincia Al-Anbar, dar Bagdadul trebuie de asemenea să reia rapid controlul asupra miliţiilor şiite care şi-au asumat pentru moment esenţialul luptelor pentru a opri înaintarea Statului Islamic.

Acest rol al miliţiilor şiite—susţinute de Teheran — alarmează Washingtonul.

''Este foarte important ca toate forţele să fie puse sub comanda şi controlul guvernului şi premierului irakian. Acesta este unul dintre elementele fundamentale ale planului'', a subliniat responsabilul american.

×
Subiecte în articol: statul islamic
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close