Antena 3 CNN Externe Jihadiștii Statului Islamic au luat cu asalt o închisoare. Zeci de deținuți au fost eliberați

Jihadiștii Statului Islamic au luat cu asalt o închisoare. Zeci de deținuți au fost eliberați

Jihadiștii Statului Islamic au luat cu asalt o închisoare. Zeci de deținuți au fost eliberați
28 Aug 2016   •   09:33

Activişti islamişti purtând însemnele grupării Statul Islamic au întreprins un atac împotriva unei închisori din sudul Filipinelor, eliberând opt membri de-ai lor şi alţi 20 de deţinuţi, a anunţat duminică poliţia, citată de AFP. 

Raidul a fost întreprins sâmbătă la închisoarea din Marawi de către un grup de circa cincizeci de combatanţi, puternic înarmaţi, din cadrul grupării Maute, una dintre numeroasele mişcări islamiste din insula Mindanao, a precizat Agustine Tello, comandantul poliţiei. 

Cei opt combatanţi eliberaţi fuseseră arestaţi pe 22 august de către militarii de la un punct de control, care au descoperit arme şi explozibili în camioneta lor. 

Ceilalţi 20 de deţinuţi, aflaţi în închisoare din diferite motive, au profitat de ocazie pentru a evada. 

Gruparea Maute este suspectată c-ar fi responsabilă de atacul sângeros comis în februarie într-o tabără militară izolată din Butig, în Mindanao. Atacatorii au afişat acolo drapele negre ale Statului islamic. Atacul s-a soldat cu moartea a 12 extremişti şi a cinci militari. 

Activiştii islamişti care au atacat sâmbătă închisoarea arborau, de asemenea, drapele ale Statului Islamic. 

×
Subiecte în articol: statul islamic filipine inchisoare atac
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close