Antena 3 CNN Externe Liderul Al-Qaida în Irak, arestat de armata irakiană

Liderul Al-Qaida în Irak, arestat de armata irakiană

Liderul Al-Qaida în Irak, arestat de armata irakiană
Sursa foto: militari
23 Apr 2009   •   21:21


Liderul Al-Qaida în Irak, Abu Omar al-Bagdadi, a fost capturat, joi, la Bagdad. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al armatei irakiene, generalul Qassem Atta.

"Conform informaţiilor pe care le-am primit, forţele irakiene l-au arestat pe Abu Omar al-Bagdadi la Bagdad", a spus generalul irakian, potrivit AFP.

Tot joi, au avut loc două atentate sinucigaşe, în urma cărora au murit cel puţin 73 deoameni.

Primul lider al-Qaia în Irak, Abu Mussab al-Zarqawi, a fost omorât în iunie 2006 de către foţele americane. La câteva luni de la uciderea acestuia, Abu Ayub al-Masri a devenit noul lider Al-Qaida în Irak.

Autorităţile irakiene au mai anunţat şi în trecut moartea sau arestarea acestui lider al insurgenţilor.

În martie 2007, reprezentanţii ministerului irakian al Afacerilor Interne a anunţat pentru prima oară arestarea acestuia. Însă, informaţia a fost ulterior dezminţit.

Două luni mai târziu, autorităţile anunţau că liderul Al-Qaida a fost ucis de forţe americane şi irakiene în nordul Bagdadului.

În iulie 2007, oficialii armatei americane au declarati că al-Bagdadi nu a existat niciodată. Aceştia au spus că ar fi vorba despre un personaj fictiv, inventat de al-Qaida.

Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close