Antena 3 CNN Externe Linia centrală a metroului din Paris, automatizată complet, devine mai puţin vulnerabilă la greve

Linia centrală a metroului din Paris, automatizată complet, devine mai puţin vulnerabilă la greve

Linia centrală a metroului din Paris, automatizată complet, devine mai puţin vulnerabilă la greve
Sursa foto: metrou paris
15 Iun 2009   •   13:23

Una dintre cele mai importante linii ale metroului parizian va fi modernizată şi automatizată complet, anunţă The Guardian. Linia centrală 1 care trece pe la Arcul de Triumf sau Luvru va beneficia de trenuri automate. Autorităţile locale spun că nu au luat această măsură din cauza grevelor, foarte frecvente în ultima perioadă.

Liderii sindicali susţin însă că această automatizare va face sistemul mult mai puţin vulnerabil la mişcările de protest. Aproximativ 250 de mecanici vor fi scoşi de pe linia centrală, iar lucrările, în valoare totală de 630 milioane de euro, se vor întinde pe o durată de trei ani.

Linia centrală, inaungurată în 1900, este cea mai aglomerată din paris, fiind folosită zilnic de aproximativ 725.000 de pasageri.

Proiectul se bucură de susţinerea călătorilor, al căror program este adesea dat peste cap de grevele frecvente din ultima vreme.

Antena3.ro

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close