Antena 3 CNN Externe Ministrul german al Economiei: Ieşirea Greciei din zona euro şi-a pierdut din oroare

Ministrul german al Economiei: Ieşirea Greciei din zona euro şi-a pierdut din oroare

Ministrul german al Economiei: Ieşirea Greciei din zona euro şi-a pierdut din oroare
Sursa foto: Foto: corbisimages.com
de S.T.    |    23 Iul 2012   •   10:06

Vicecancelarul german şi ministrul Economiei Philipp Roesler şi-a manifestat îngrijorarea faţă de capacitatea Greciei de a rămâne în zona euro, dar a apreciat că acest scenariu, care altădată inspira teamă, şi-a "pierdut din oroare", scrie Mediafax.

Potrivit lui Roesler, partenerii Atenei aşteaptă raportul celor trei instituţii de creditare cu privire la progresele realizate de Grecia în aplicarea reformelor, iar acest raport va servi drept bază pentru Uniunea Europeană, BCE şi FMI pentru a decide dacă vor debloca sau nu o tranşă de 31,5 miliarde de euro din împrumutul de 130 de miliarde acordat în februarie.

"Totuşi, trebuie să spun că sunt mai mult decât sceptic", a declarat Roesler.

"În opinia a numeroşi experţi, a FDP, a mea, o ieşire a Greciei din zona euro şi-a pierdut demult din oroare", a afirmat el.

Guvernul grec se întâlneşte în această săptămână cu liderii delegaţiei tripartite pentru a încerca să găsească un acord cu privire la reformele şi economiile necesare menţinerii ajutorului.

×
Subiecte în articol: Grecia zona euro
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close