Ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich, un susținător al anexării Cisiordaniei, a anunțat că efectuează o "vizită-fulger" în Statele Unite, relatează marți Agerpres, care citează AFP.
"Am decolat pentru o vizită fulger în Statele Unite, unde mă voi întâlni cu oficiali guvernamentali, inclusiv cu secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent", a scris Smotrich pe X.
Călătoria sa vine înaintea discursului pe care președintele american îl va susține în Congresul SUA marți seară (miercuri dimineață, cu începere de la ora 4, după fusul orar al României, n.r.).
Presa internațională amintește că Donald Trump este așteptat să facă în curând o declarație cu privire la poziția SUA față de problema anexării, în totalitate sau parțial, a Cisiordaniei de către statul evreu.
Cisiordania este un teritoriu aflat la vest de râul Iordan, care îl separă de Iordania.
Este înconjurat la nord, la vest și la sud de Israel, care l-a ocupat în 1967.
Aici trăiesc aproximativ trei milioane de oameni, dintre care aproximativ 400.000 sunt coloniști israelieni.
Ce spune ministrul lui Netanyahu că face în SUA
"Scopul vizitei este de a consolida cooperarea economică dintre Israel și Statele Unite, de a promova inițiative economice comune și de a aprofunda alianța strategică între țările noastre", a precizat ministrul Smotrich, un politician de extremă dreapta, în legătură cu deplasarea în SUA.
În paralel, marți are loc un summit extraordinar al Ligii Arabe la Cairo, cu scopul de a discuta o contrapropunere la planul anunțat pe 4 februarie de Donald Trump.
Președintele american a evocat atunci preluarea de către Statele Unite a controlului asupra Fâșiei Gaza pentru transforma acest teritoriu într-o "Riviera a Orientului Mijlociu".
În viziunea lui Trump, palestinienii din Gaza ar urma să fie trimiși în terțe țări dispuse să-i primească.
La momentul respectiv, liderul de la Casa Albă a fost întrebat dacă susține principiul anexării Cisiordaniei de către Israel.
El a răspuns că va face "probabil" un anunț asupra acestui subiect în următoarele patru săptămâni.
În 2024, Curtea Internațională de Justiție, cea mai înaltă instanță a ONU, a decis într-un aviz consultativ că prezența continuă a Israelului în Cisiordania este "ilegală".
Continuarea colonizării israeliene în acest teritoriu este în mod regulat condamnată de către ONU ca fiind ilegală, conform dreptului internațional.