Trebuie precizat că majoritatea informațiilor, precum și acuzațiile la adresa Kievului, au venit de la oficialii ruși și din presa de la Moscova.
În același timp, pe rețelele sociale au circulat două clipuri ale unui așa-numit "Grup al Voluntarilor Ruși", care revendicau acțiunea din Briansk.
Analiza de pe blogul lui Radu Tudor are în vedere, în principal, aspectele relevate de aceste clipuri, precum și dinamica transmiterii informațiilor de către autoritățile ruse.
Observațiile făcute de analistul militar, în continuare:
Citește și: Ce spune FSB că a găsit în Briansk după atacurile atribuite "sabotorilor ucraineni"
"1. Așa-zișii teroriști ai Ucrainei nu au nici o picătură de noroi pe încălțăminte și pe haine, în condițiile în care se presupune că au venit zeci de kilometri prin zone de pământ și noroi.
2. Potrivit anunțului de la Kremlin, acești presupuși sabotori au intrat 200 km în teritoriul Rusiei, au luat ostatici, au tras focuri de armă și s-au întors în Ucraina încă 200 km. Fără ca nimeni să le opună vreo rezistență, iar frontiera ruso-ucraineana, ticsita de trupe si armament, ar fi fost traversată de două ori, ca la plimbare.
3. Într-o operațiune în contratimp, pe un teren presupus ostil, în vreme de război, așa-zișii sabotori s-au filmat și fotografiat, au avut timp să facă și declarații, au urcat aceste mesaje pe rețelele de socializare. De parcă au fost în vacanță la Soci, nu într-un atentat.
Radu Tudor: Operațiunea 'sabotori ucraineni în Briansk', un pretext perfect pentru FSB
4. Din momentul în care Putin a dat ordin FSB, acum două zile, să se întărească frontiera cu Ucraina, apare un incident care arată cum se plimbă, amenințători, ucrainenii prin frontiera cu Rusia și pe teritoriul rus. Un pretext prefect pentru ca FSB să primească mai mulți bani, mai multe arme și să pretindă că luptă pentru a stopa invadarea teritoriului Rusiei.
5. Din Bahmut sau alte zone fierbinți de luptă, aflăm după două-trei zile veștile despre realitățile de pe front. Aici am avut: imagini foto și video, declarații de presă, postări pe Twitter, reacții în timp real și valuri de condamnare fermă de la Kremlin, chiar când operațiunea era în derulare. Am fost anunțați chiar și când așa-zișii sabotori au părăsit, nederanjați, teritoriul Rusiei", a scris Radu Tudor pe blogul său.
Foto-galerie: detalii dintr-unul dintre clipurile "sabotorilor din Briansk", care arată că aceștia au uniforme imaculate
Foto interior: captură dintr-un alt video distribuit de "sabotorii" din Briansk