Antena 3 CNN Externe Noi greve în Grecia. Zborurile către mai multe destinaţii, inclusiv Bucureşti, anulate

Noi greve în Grecia. Zborurile către mai multe destinaţii, inclusiv Bucureşti, anulate

Noi greve în Grecia. Zborurile către mai multe destinaţii, inclusiv Bucureşti, anulate
Sursa foto: greva grecia
02 Apr 2009   •   17:50

Grecia este din nou paralizată de greve. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de efectele crizei economice asupra salariaţiilor şi au organizat proteste în toată ţara. Companiile aeriene au anunţat anularea a peste 100 de zboruri, printre care şi cele spre Bucureşti. Legăturile cu toate insulele greceşti au fost întrerupte din cauza grevei din sectorul maritim.

Greva generală a sindicaliştilor greci a paralizat transporturile în toată ţara. Companiile aeriene, Olympic Airlines şi Aegean, au anunţat anularea a peste 100 de zboruri, printre care şi cele spre Bucureşti. Şi legăturile cu insulele sunt întrerupte din cauza grevei din sectorul transporturilor maritime.

Jurnaliştii greci sunt solidari cu sindicaliştii şi au anunţat că ziarele nu vor apărea vineri pe piaţă.

Şcolile, băncile şi administraţiile locale vor fi închise timp de 24 de ore, iar medicii se ocupă numai de situaţiile de urgenţă.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de criza financiară care a lovit din plin economia Greciei, considerată ca fiind una dintre cele mai problematice din Uniunea Europeană.

Guvernul grec a anunţat recent îngheţarea salariilor din sectorul public.

Ajutorul de aproape 30 de miliarde de euro dat de executivul elen nu a fost suficient pentru a ajuta categoriile defavorizate. Conform ultimelor estimări, unul din 5 greci trăieşte sub limita subzistenţei, câştigând în jur de 5000 de euro pe an.

Antena 3

×
Parteneri
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral
x close