Antena 3 CNN Externe Norica Nicolai: "A fost o mare greșeală încălzirea relațiilor dintre România și Turcia"

Norica Nicolai: "A fost o mare greșeală încălzirea relațiilor dintre România și Turcia"

<1 minut de citit Publicat la 19:29 19 Iul 2016 Modificat la 19:29 19 Iul 2016
loz.jpg

Europarlamentarul român Norica Nicolai a opinat, marți seară, în emisiunea La Ordinea Zilei, realizată de Dana Grecu și Radu Tudor, că abordarea României în relația cu Turcia este una greșită.

Norica Nicolai a motivat și a explicat că și Uniunea Europeană a abordat greșit relația cu Turcia, când i-a oferit bani să țină refugiații la graniță.  

“A fost o mare greșeală încălzirea relațiilor cu Turcia. Europa ar cam trebui să trieze, să accepte doar ce vine din Convenția de la Generva, refugiații din Siria și să întoarcă imediat de la frontieră pe cei care vin cu infracțiuni economice.”

”Da, părerea mea este că e nevoie de o răcire a relațiilor cu Turcia. Părerea mea este că UE a greșit abordarea cu Turcia. Nu dai bani unui stat să țină refugiații la graniță, se creează un precedent. Noi ar trebui să cerem suspendarea negocierilor cu Turcia, pentru că nu respectă tratatul de la Copengaha, vorbim despre drepturi și libertăți.”

”Nu este posibil să arestezi, fără niciun fel de mandat, niciun fel de temei legal, 3.000 de judecători, militari, cu încălcarea tuturor acordurilor internaționale. Nu poți să fii Erdogan și să îți bați joc de relația cu Statele Unite”, a explicat Norica Nicolai.

 

×
x close