Antena 3 CNN Externe O femeie a supravieţuit 30 de ore în mare (FOTO)

O femeie a supravieţuit 30 de ore în mare (FOTO)

O femeie a supravieţuit 30 de ore în mare (FOTO)
09 Sep 2009   •   12:57

O femeie a fost salvată luni din largul coastelor Zamboanga, insula Mindanao, după ce a rezistat ca prin minune 30 de ore în larg, în urma scufundării unui feribot care avea la bord aproape 1.000 de persoane.

Lita Casulum, o casnică în vârstă de 39 de ani, a fost descoperită în timp ce plutea, mulţumită vestei de salvare, la opt mile de locul în care s-a scufundat duminică vasul Superferry 9, de 7.269 tone.

Amiralul Alex Pama, cel care a coordonat operaţiunile de salvare, a declarat că acesta este un adevărat miracol. ?A plutit printre valuri uriaşe pentru o perioadă îndelungată de timp, fără a avea mâncare sau apă?, a spus Pama, citat de huffingtonpost.com.

Cu toate că era slăbită şi abia putea vorbi din cauza deshidratării, Casulum a glumit cu reporterii prezenţi la spitalul militar din oraşul Zamboanga, povestindu-le că şi-a pierdut banii în apă însă a descoperit doi crabi micuţi în buzunar, după ce a fost salvată.

?Singurele lucruri pe care le-am făcut au fost să mă rog şi să mă gândesc la familia mea?, a spus Casulum.



Lita Casumlum la spitalul din Zamboanga City, Filipine, împreună cu soţul ei, Pepito, şi fiul Cristopher, în vârstă de 7 ani. (Foto: www.latimes.com)


Nouă persoane au murit, trei au fost rănite şi alte două sunt date dispărute după ce vasul Superferry 9 s-a scufundat, duminică, în largul coastelor Zamboanga. Potrivit unor surse oficiale, citate de huffingtonpost.com, operaţiunile de salvare continuă şi acum, iar o divizie specială a pazei de coastă caută semne de poluare.

Antena3.ro

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close