Patru celule teroriste ale Statului Islamic, destructurate de polițiști

16 Feb 2017   •   16:13
Patru celule teroriste ale Statului Islamic, destructurate de polițiști Foto: Agerpres

Patru celule jihadiste afiliate grupării Statul Islamic (SI), totalizând 18 membri, printre care 15 saudiţi, au fost destructurate în Arabia Saudită, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Interne al acestei ţări, informează AFP. 

Ministerul precizează într-un comunicat că aceşti suspecţi au fost arestaţi în timpul 'operaţiunilor preventive' lansate în urmă cu o săptămână la Mecca, Medina (vest), Riad şi Qassim (centru). 

Aceşti suspecţi, printre care doi yemeniţi şi un saudit, şi-au adus sprijinul logistic altor jihadişti autori de atentate, au făcut propagandă în favoarea SI şi au reperat ţinte de atac, potrivit aceleiaşi surse. 

Ei au asistat sau au ajutat doi kamikaze care au şi-au acţionat centurile cu explozivi în 21 ianuarie, după un schimb de tiruri cu forţele de securitate în Jeddah (vest). Ei sunt de asemenea suspectaţi de legături cu doi jihadişti ucişi în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, în 7 ianuarie, la Riad. 

Arme automate, arme albe şi sume de bani au fost ridicate în timpul operaţiunilor desfăşurate de forţele de securitate, potrivit Ministerului de Interne saudit. 

Autorităţile saudite anunţă în mod regulat destructurarea de celule jihadiste. 

Arabia Saudită este membra coaliţiei internaţionale conduse de SUA şi care luptă împotriva SI în Siria şi în Irak. 

Regatul saudit a fost de la sfârşitul lui 2014 scena unei serii de atacuri revendicate de gruparea jihadistă sunită, atacuri ce au vizat în principal minoritatea şiită şi forţele de securitate şi care au curmat viaţa a zeci de oameni, în special în estul ţării.

Sursă: Agerpres
x close