Antena 3 CNN Externe Peste 800 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în Gaza de la izbucnirea conflictului cu Israelul

Peste 800 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în Gaza de la izbucnirea conflictului cu Israelul

Peste 800 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în Gaza de la izbucnirea conflictului cu Israelul
10 Ian 2009   •   14:35

Românii, care au reuşit să scape din infernul numit Gaza, au ajuns vineri acasă, însă în zona de conflict au mai rămas persoane, care ar vrea să revina dar nu pot pentru că nu au acte. Între timp, peste 100 de oameni, majoritatea de origine arabă, au ieşit în stradă în Bucureşti şi Constanţa pentru a cere oprirea conflictului din Orientul Mijlociu.
Bilanţul conflictului din Gaza a trecut de 800 de morţi, iar luptele continuă, după ce atât Israelul cât şi mişcarea Hamas au respins rezoluţia ONU care cerea încetarea focului. Palestinienii şi susţinătorii lor din toată lumea au proclamat vineri o nouă ?zi a mâniei?, cu mari manifestaţii anti-israeliene, uneori violente.
Guvernul israelian a declarat că rezoluţia Consiliului de Securitate este ?inaplicabilă?, iar Hamas a susţinut că documentul ?nu o priveşte? şi că nu are de gând să ridice ?steagul alb al capitulării?. Aşa că ostilităţile au continuat: Israelul a bombardat aproximativ o sută de obiective din Gaza, iar Hamas a lansat 30 de rachete asupra Israelului. Câteva au căzut chiar la 40 de kilometri de limita Fâşiei Gaza. Un israelian a fost uşor rănit.
Situaţia civililor din Gaza este disperată. După Agenţia ONU pentru Refugiaţi, Crucea Roşie Internaţională şi-a redus de asemenea operaţiunile umanitare, după ce un convoi al său a fost ţinta focurilor de armă. Un oficiu al Naţiunilor Unite i-a acuzat pe militarii israelieni că i-au îndemnat pe civilii palestinieni să se refugieze într-o clădire pe care, mai târziu, au bombardat-o. 30 de oameni şi-ar fi pierdut viaţa în incident.
Armata israeliană a respins acuzaţia şi a difuzat, la rândul său, o înregistrare care ar dovedi că militanţii Hamas îşi instalează armamentul în curtea şcolilor.
În numeroase ţări ale lumii, zeci de mii de oameni au manifestat împotriva ofensivei israeliene din Gaza. Protestele au degenerat uneori în incidente violente, mai ales la Ierusalim şi în Cisiordania, unde palestinienii au înfruntat forţele de ordine israeliene. Într-o localitate din Cisiordania, protestatarii s-au deghizat în deţinuţi ai lagărelor naziste, ca un gest de sfidare la adresa Israelului. Manifestaţia a fost urmată, şi aici, de violenţe.
La Ramallah s-a ajuns şi la ciocniri între militanţii celor două formaţiuni rivale palestiniene, Fatah şi Hamas, care au organizat marşuri separate de protest. Fatah este condusă de Mahmoud Abbas, al cărui mandat de preşedinte al Autorităţii Palestiniene a expirat ieri. Abbas susţine însă că mai are un an de mandat. O decizie ar trebui luată de parlamentul palestinian, care, însă, nu se poate întruni în actualele condiţii.
Antena 3

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close