Antena 3 CNN › Externe › Planul AfD pentru „reformarea” UE. Alice Weidel a anunțat că Germania ar trebui să iasă din spațiul Schengen

Planul AfD pentru „reformarea” UE. Alice Weidel a anunțat că Germania ar trebui să iasă din spațiul Schengen

Adrian Dumitru
4 minute de citit Publicat la 10:30 22 Oct 2026 Modificat la 11:32 22 Oct 2026
GettyImages-2295962254

Alice Weidel, copreședinta partidului extremist și pro-rus Alternativa pentru Germania (AfD), a prezentat, în timpul unei vizite la Parlamentul European de la Strasbourg, propunerile formațiunii sale pentru „reformarea” Uniunii Europene, despre care a declarat că „are mare nevoie de reforme”, relatează DW. Weidel a susținut cea mai acidă critică la adresa spațiului Schengen, despre care a apus că „dacă eșuează, trebuie să ieșim și să ne protejăm frontierele”.

„Dorim să reconstruim și să reformăm Uniunea Europeană”, a spus Weidel. „Vrem să așezăm Uniunea Europeană pe trei principii majore: primul este subsidiaritatea, al doilea este responsabilitatea, iar al treilea este suveranitatea”.

Referindu-se la subsidiaritate, principiul potrivit căruia deciziile ar trebui luate, pe cât posibil, la un nivel cât mai apropiat de cetățeni, Weidel a vorbit de importanța atribuirii competențelor „celui mai de jos nivel decizional”.

„Nu vrem ca statul sau Comisia Europeană, care nu este aleasă prin vot, să se amestece în viața voastră privată și în deciziile pe care le luați”, a declarat ea. „Sunt economistă și, din punctul meu de vedere, Uniunea Europeană nu mai este o uniune de state suverane”, a continuat Weidel.

Ea a spus că, în parlamentele statelor suverane, reprezentanții politici sunt aleși prin vot și că, „prin urmare, deciziile care țin de suveranitatea națională ar trebui luate în parlamentele naționale, nu aici. Vreau să fie foarte clar”.

Acest lucru se întâmplă deja în majoritatea a principalelor domenii de politică publică ale UE. Guvernele naționale iau deciziile privind politica externă și de apărare, finanțele, sănătatea, educația și numeroase alte domenii.

Excepțiile importante contestate de Weidel privesc politica fiscală și principiul supremației dreptului UE, deși acestea se aplică numai după ce statele membre suverane își exprimă acordul.

Weidel a criticat faptul că membrii Comisiei Europene nu sunt aleși prin vot, dar aceasta dispune de „dreptul de inițiativă legislativă”, considerând că situația reprezintă „o perturbare gravă a echilibrului și controlului reciproc dintre puteri” și a „procesului democratic de luare a deciziilor”.

Ea a acuzat UE că nu își respectă propriile reguli, invocând, de exemplu, normele privind datoria publică a statelor și problema dacă Banca Centrală Europeană ar trebui sau ar putea să garanteze această datorie. Weidel a prezentat asemenea chestiuni drept exemple care țin de principiul responsabilității.

Atacul la Schengen

În cele din urmă, ea și-a repetat dorința ca „statele suverane să își protejeze frontierele”.

„Dacă Uniunea Europeană nu este capabilă să ne protejeze frontierele, frontierele externe, atunci statelor suverane le revine decizia de a-și proteja propriile frontiere naționale”, a declarat Weidel.

„Dacă Schengen nu mai funcționează, dacă sistemul Schengen eșuează, atunci trebuie să ieșim din Schengen și să ne protejăm frontierele”, a spus ea, referindu-se la spațiul de liberă circulație care cuprinde cea mai mare parte a UE.

Weidel a adăugat că, dacă Uniunea Europeană nu reușește să protejeze frontierele externe, „ar trebui să avem dreptul de veto pentru a putea refuza să participăm la acest haos”.

Deși UE dispune de o agenție pentru gestionarea frontierelor, Frontex, responsabilitatea pentru protejarea frontierelor externe ale spațiului Schengen și ale Uniunii Europene revine autorităților naționale.

Declarații asemănătoare făcuse săptămâna trecută și șefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, care, potrivit sondajelor, are șanse să câștige următoarele alegeri prezidențiale din Franța.

La Bruxelles, Le Pen a declarat că o Europă a națiunilor înseamnă, înainte de toate, ca actuala Comisie Europeană, care își depășește permanent atribuțiile, să revină la rolul unui „secretariat” aflat în serviciul statelor membre.

Weidel a identificat drept un alt element central al politicii europene a AfD posibilitatea ca statele membre să se retragă din anumite acorduri încheiate la nivelul UE.

Eurodeputații să nu mai fie aleși prin vot direct

„Suntem un partid favorabil Europei. Suntem deschiși cooperării și avem o abordare constructivă”, a declarat Rene Aust, președintele delegației AfD din Parlamentul European.

Într-un nou document strategic, eurodeputații partidului propun, printre altele, eliminarea alegerilor directe pentru Parlamentul European. În schimb, membrii acestuia ar urma să fie desemnați de parlamentele naționale.

„Consiliul European va deveni principalul organism decizional. Șefii de stat și de guvern vor dezbate și vor adopta deciziile în mod direct”, se precizează în documentul care prezintă viziunea partidului.

Dacă restructurarea UE nu va avea loc în direcția dorită de AfD, formațiunea intenționează să organizeze un referendum privind apartenența Germaniei la Uniunea Europeană. Documentul propune și o „reconfigurare fundamentală” a sistemului euro, motivată de ceea ce partidul numește o „evoluție structurală defectuoasă”.

Printre altele, Banca Centrală Europeană ar trebui „să se limiteze strict la mandatul său inițial de asigurare a stabilității prețurilor”, iar votul Germaniei în Consiliul guvernatorilor BCE ar trebui să aibă o pondere mai mare.

Cu toate acestea, încă din august, Weidel reafirmase intenția partidului său de a retrage Germania din zona euro în cazul în care AfD ar ajunge la guvernare.

Întrebată de jurnaliști dacă susține, asemenea noului document programatic, menținerea Germaniei atât în UE, cât și în zona euro, Weidel a declarat că în interiorul partidului au loc „discuții deschise și chiar dispute privind cea mai bună soluție pentru Uniunea Europeană și rolul Germaniei în cadrul acesteia”.

Un lucru este, însă, clar, a declarat ea: „Susținem o Uniune Europeană, o Europă a patriilor, în care statele europene să se afle pe picior de egalitate”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close