Antena 3 CNN Externe Raport: SUA a ratat şansa de a-l prinde pe bin Laden în 2001

Raport: SUA a ratat şansa de a-l prinde pe bin Laden în 2001

Raport: SUA a ratat şansa de a-l prinde pe bin Laden în 2001
Sursa foto: atac aerian
30 Noi 2009   •   08:10

Armata americană ar fi putut să îl captureze sau ucidă pe Osama bin Laden în 2001 dacă ar fi lansat un atac concertat asupra asunzătorii sale din Afganistan, arată un raport pregătit pentru comisia de relaţii externe a Senatului american.
Raportul scris de democraţii din comisie apreciază că fuga liderului al Qaeda a fost o şansă ratată ce a afectat cursul războiului şi a deschis calea pentru insurgenţa din Afganistan şi Pakistan.

"Înlăturarea liderului al Qaeda de pe câmpul de luptă nu ar fi eliminat ameninţarea extremismului mondial," mai arată raportul.
"Dar deciziile ce au deschis uşa pentru fuga sa în Pakistan au permis lui bin Laden să apară ca o figură simbolică ce continuă să atragă un flux constant de bani şi inspiră fanaticii din întreaga lume."
Soldaţii americani şi forţele afgane au lansat un atac pe scară largă asupra munţilor Tora Bora în 2001 în căutarea lui bin Laden, despre care se credea că se ascunde în regiune, după înlăturarea guvernului taliban. Cu toate acestea decizia de a lăsa forţele afgane în avangardă i-a permis lui bin Laden să scape.
Raportul arată că şefii trupelor americane au respins mai multe cereri de suplimentare a numărului de soldaţi pentru un asalt rapid şi s-au bazat pe atacuri aeriene şi miliţiile afgane care să conducă atacul.
Raportul este deosebit de critic la adresa foştilor lideri militari de sub comanda lui George W. Bush, inclusiv fostul secretar al Apărării Donald Rumsfeld .
Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close