Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 199. Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski au discutat despre centrala nucleară de la Zaporojie

Război în Ucraina, ziua 199. Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski au discutat despre centrala nucleară de la Zaporojie

Război în Ucraina, ziua 199. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit vineri cu şeful companiei turceşti de apărare Baykar şi a declarat că această companie va înfiinţa o fabrică în Ucraina pentru a construi vehicule aeriene fără pilot la bord.

Război în Ucraina, ziua 199. Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski au discutat despre centrala nucleară de la Zaporojie
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Sep 2022   •   21:30

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Primar: Orașul Izium a fost ''eliberat'' de ruși
  • Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski au discutat despre centrala nucleară de la Zaporojie
  • Rusia anunţă o "regrupare" a forţelor sale din regiunea Harkov spre Doneţk
  • Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a doua vizită la Kiev
  • Trupele ucrainene au capturat un nod feroviar, soldații ruși abandonează pozițiile
  • Parlamentari din Duma rusă care cer înlăturarea lui Putin, citați de poliție
  • Zelenski: Ucraina a recucerit 1.000 de kilometri pătrați într-o săptămână

Update 10 septembrie 2022, ora 22:30 Primarul orașului Izium din regiunea Kharkiv, Vladimir Matsokin, a declarat într-un interviu radiofonic, astăzi, că orașul a fost eliberat, scrie CNN.

Matsokin a declarat pentru un post de radio ucrainean: ''Forțele noastre armate ale Ucrainei se află în Izium. Nu se poate spune că operațiunea militară de eliberare a orașului Izium s-a încheiat, dar armata noastră lucrează''.

Matsokin a declarat că deasupra orașului de pe muntele Kremenets ''steagul nostru albastru și galben flutură deja. Acest lucru a fost confirmat''.

''Aceasta este o adevărată sărbătoare - Ziua eliberării orașului nostru'', a adăugat Matsokin. ''10 septembrie este ziua eliberării Izium de sub invadatorii ruși''.

Soldații ucraineni au postat mai multe videoclipuri și imagini cu prezența lor la intrările în oraș.

Update 10 septembrie 2022, ora 21:30 Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au discutat despre situaţia din jurul centralei nucleare de la Zaporojie şi şi-au exprimat sprijinul pentru misiunea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, transmite CNN.

În timpul unei convorbiri telefonice de astăzi, cei doi lideri ''au împărtăşit aceeaşi cerere de retragere a forţelor ruseşti din zonă pentru a garanta siguranţa şi securitatea instalaţiilor nucleare'', a precizat Palatul Elysee într-un comunicat.

Macron l-a întrebat, de asemenea, pe Zelenski ''despre evoluţia conflictului pe teren şi despre nevoile Ucrainei pe care Franţa ar putea contribui la satisfacerea acestora'', a precizat preşedinţia franceză.

Update 10 septembrie 2022, ora 20:00 Institute for the Study of War (ISW) estimează că forțele ucrainene au recucerit 2.500 de kilometri pătrați de teritoriu în regiunea Harkov, de la începutul contraofensivei în septembrie.

Ucrainenii ar putea rupe liniile de comunicații ale rușilor în zona Izium, ceea ce ar duce la colapsarea acestui front. 

Update 10 septembrie 2022, ora 18:00 Ministerul rus al Apărării a informat astăzi despre o ''regrupare'' a forţelor sale din estul Ucrainei pentru a le retrage din regiunea Harkov - unde armata ucraineană desfăşoară o ofensivă de succes - pe teritoriul Republicii Populare Doneţk, recunoscută de Moscova cu două zile înainte de începerea campaniei militare în Ucraina, informează AFP şi EFE.

''Pentru a atinge obiectivele operaţiunii militare speciale, a fost luată decizia de a regrupa trupele din regiunile Balaklia şi Izium pentru a întări forţele în jurul Doneţkului'', una dintre capitalele separatiste pro-ruse, a precizat ministerul într-un comunicat.

Conform sursei citate, în ultimele trei zile forţele armate ruse ''au anihilat peste 2.000 de combatanţi ucraineni şi străini, precum şi 100 de vehicule blindate şi piese de artilerie''.

Update 10 septembrie 2022, ora 15:45 Ministrul de externe german Annalena Baerbock a sosit astăzi la Kiev, aceasta fiind a doua vizită în Ucraina de la declanşarea invaziei ruse în această ţară, conform dpa.

Prezenţa şefei diplomaţiei germane în această ţară are ca scop să arate că „vom continua să fim alături de Ucraina atât timp cât este nevoie – cu livrarea de arme, dar şi de ajutor umanitar şi financiar”, a declarat sâmbătă Annalena Baerbock, citată într-un comunicat al MAE german.

În afara asistenţei financiare şi militare, Germania intenţionează să ajute Kievul să realizeze operaţiuni de deminare şi „să facă lumină asupra crimelor de război comise, îndeosebi prin trimiterea de experţi, între care şi un procuror”, se mai menţionează în comunicatul citat de AFP.

„Pentru mine, este clar că (preşedintele rus Vladimir) Putin contează pe faptul că suferinţa Ucrainei ne va obosi”, avertizează Baerbock.

Dar Germania, dă ea asigurări, va rămâne alături de ucraineni care „se luptă cu agresiunea rusă, nu doar pentru a-şi apăra dreptul uman la pace şi libertate, ci şi pentru a apăra ordinea păcii noastre europene”.

Update 10 septembrie 2022, ora 14:00 Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat astăzi votul electronic la alegerile municipale şi regionale care au început vineri, 9 septembrie, în Rusia şi se vor încheia mâine, 11 septembrie, în timp ce Moscova îşi continuă campania militară în Ucraina

Update 10 septembrie 2022, ora 12:00 Oficialii ucraineni au distribuit astăzi fotografii care arată trupele ridicând steagul deasupra principalului oraș feroviar care a aprovizionat forțele rusești din nord-estul Ucrainei, în timp ce o prăbușire a frontului rusesc amenința să se transforme într-o debandadă, scrie Reuters.

Un jurnalist Reuters aflat în zona vastă recucerite în ultimele zile de forțele ucrainene, a văzut polițiști ucraineni care patrulau prin orașe și cutii de muniție care zăceau în grămezi pe poziții abandonate de soldații ruși care au fugit.

Ucrainenii au ajuns acum în orașul Kupiansk, unde converg liniile de cale ferată care leagă Rusia de estul Ucrainei, principala rută logistică a Moscovei, ceea ce ar putea duce la căderea în capcană a mii de soldați ruși.

Natalia Popova, consilier al șefului consiliului regional din Harkov, a distribuit pe Facebook fotografii cu trupe care țin un steag ucrainean în fața primăriei din Kupiansk. Un steag rusesc se afla la picioarele lor. "Kupiansk este Ucraina. Glorie forțelor armate ale Ucrainei", a scris ea.

Update 10 septembrie 2022, ora 10:00 Deputatul rus Dmitri Palyuga și alți câțiva parlamentari din municipalitatea Smolninskoye din Sankt Petersburg au cerut pe 7 septembrie Dumei de Stat a Rusiei să îl destituie pe Vladimir Putin pentru ceea ce ei spun că sunt infracțiuni de trădare, scrie Kiev Independent. 

Palyuga și deputatul rus Nikita Iuferev au postat pe Twitter citații ale poliției pentru "discreditarea autorităților de la putere" și, potrivit lui Palyuga, deputații vor fi sancționați cu amenzi. Doi dintre cei patru deputați citați au fost eliberați pe 9 septembrie, a declarat Palyuga.

Conform CNN, Palyuga spune că Putin este responsabil pentru "(1) decimarea tinerilor ruși apți de muncă, care ar servi mai bine forța de muncă decât armata; (2) recesiunea economică a Rusiei și exodul creierelor; (3) extinderea NATO spre est, inclusiv adăugarea Finlandei și Suediei pentru a-și "dubla" granița cu Rusia; (4) efectul opus al "operațiunii militare speciale" din Ucraina".

Kremlinul a încercat din răsputeri să înăbușe orice critică la adresa invaziei sale în Ucraina.

Update 10 septembrie 2022, ora 08:00 Ucraina afirmă că a recucerit peste 1.000 de kilometri pătrați de teritoriu din sudul și estul țării de la Rusia în ultima săptămână. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că peste 30 de așezări au fost eliberate în regiunea Harkov, scrie BBC.

Vitaly Ganchev, oficial numit de forțele ruse în regiunea Harkov a recunoscut că forțele ucrainene au obținut o "victorie semnificativă".

El a declarat pentru televiziunea rusă că ucrainenii au străpuns linia de apărare rusă.

Ganchev a spus că civilii sunt evacuați din Kupiansk, unul dintre cele mai importante centre urbane din partea din Harkov controlată de ruși, și din alte două orașe.

Potrivit analizei efectuate de think tank-ul Institute for the Study of War, trupele Kievului se află acum la doar 15 km de Kupiansk, unde se află un nod feroviar esențial pe care Moscova l-a folosit pentru a-și aproviziona trupele de pe câmpul de luptă.

Se crede că Rusia trimite întăriri în regiune pe șosea și pe calea aerului, folosind elicoptere de transport gigant Mi-26, fiecare dintre ele fiind capabil să transporte 80 de soldați.

Într-o postare separată pe Facebook, armata ucraineană a declarat că în trei zile trupele au avansat 50 km. Dacă se verifică, acest lucru ar marca cea mai rapidă mișcare a liniei frontului de la retragerea rapidă a forțelor rusești de pe pozițiile din jurul capitalei, Kiev, în luna martie.

Ofensiva la sud-est de Harkov ar aduce, de asemenea, trupele ucrainene mai aproape de regiunea estică Donețk, asupra căreia Rusia a menținut un control militar substanțial de la începutul războiului, în urmă cu șase luni.

Ganchev a negat că forțele ucrainene ar fi recucerit orașul Balakliya, în ciuda unei înregistrări video care pare să arate soldați ucraineni acolo.

BBC nu a putut confirma cine deține controlul asupra orașului, dar postări verificate pe rețelele de socializare arată că joi steagurile ucrainene fluturau de pe clădirile administrative din centrul orașului.

În timp ce Ucraina susține că trupele sale au avansat în unele părți ale țării, în alte zone au fost raportate noi atacuri aeriene rusești.

Vineri, guvernatorul regiunii ucrainene de nord-est Sumy, Dmytro Zhvytskyi, a declarat că un atac aerian rusesc a "distrus" un spital, rănind mai multe persoane. BBC nu a reușit să verifice acest raport.

Război în Ucraina, 9 septembrie | SUA oferă 2 miliarde de dolari pentru consolidarea securității Ucrainei

Război în Ucraina, 8 septembrie | Secretarul de stat al SUA, vizită-surpriză în Ucraina | Forțele Kievului, atacuri-surpriză în estul țării

Război în Ucraina, 7 septembrie | Un general ucrainean de rang înalt avertizează asupra riscului unui atac nuclear rusesc

Război în Ucraina, 6 septembrie | Zelenski a tras clopotul la New York | AIEA a publicat raportul după vizita la Zaporojie

Război în Ucraina, 5 septembrie | Război în Ucraina, ziua 194. A fost oprit ultimul reactor nuclear de la Zaporojie 

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close