Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 530. SBU: Volodimir Zelenski a fost vizat de o tentativă de asasinat

Război în Ucraina, ziua 530. SBU: Volodimir Zelenski a fost vizat de o tentativă de asasinat

Război în Ucraina, ziua 530. Ucraina înregistrează „rezultate semnificative” datorită sistemelor de apărare americane Patriot și germane IRIS-T.

Război în Ucraina, ziua 530. SBU: Volodimir Zelenski a fost vizat de o tentativă de asasinat
Sursa foto: Twitter@DefenceU / hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Aug 2023   •   21:26

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Crește bilanțul atacului asupra orașului Pokrovsk: cel puțin 5 morți și 18 răniți
  • Doi civili au fost uciși în bombardamentele rusești de Pokrovsk
  • China oferă asigurări Rusiei că îşi menţine poziţia privind conflictul din Ucraina
  • Forțele de apărare ucrainene îi împiedică pe ruși să avanseze în est 
  • Kievul este preocupat de siguranța lui Volodimir Zelenski. O suspectă a fost arestată
  • Purtătorul de cuvânt al lui Putin revine cu precizări după ce a spus că alegerile prezidențiale din Rusia sunt inutile
  • SBU: Volodimir Zelenski a fost vizat de o tentativă de asasinat
  • Trupele ruse au bombardat zona rezidențială din Herson: un mort și mai mulți răniți
  • Rusia anunță că a doborât o dronă ucraineană într-o regiune vecină cu Moscova
  • Zelenski îl critică pe președintele Braziliei pentru că pleacă urechea la  "poveștile lui Putin"
  • Rezultat neconcludent al reuniunii din Arabia Saudită, dedicată păcii în Ucraina
  • CNN: Loviturile recente ale Ucrainei asupra navelor și podurilor rusești - Ciongar, Olenegorski Gorniak, SIG
  • Un fost deputat ucrainean a fost ucis în luptă pe frontul din Zaporojie
  • Rusia folosește bombe de 5,5 tone „menite să distrugă portavioanele” pentru a lovi proviziile de cereale din Ucraina
  • Ucraina își revendică responsabilitatea pentru atacurile la poduri și conducte de gaze
  • Rusia nu a făcut progrese majore în timp ce luptele se desfășoară pe frontul de est 
  • Ucraina a lansat un atac cu rachete asupra podului din Crimeea, spune Rusia

Update 22:30 Crește bilanțul atacului asupra orașului Pokrovsk: cel puțin 5 morți și 18 răniți după ce rachetele rusești au lovit o clădire rezidențială.

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte 18 au fost rănite după ce rachete rusești au lovit o clădire rezidențială din Pokrovsk, un oraș din regiunea estică Donețk, a anunțat luni ministrul ucrainean de Interne Igor Klimenko, potrivit CNN.

Printre victime se numără și salvatori care s-au deplasat de urgență la fața locului.

În timpul bombardamentelor repetate, șeful adjunct al Direcției principale a Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din regiunea Donețk a fost ucis”, a declarat Klimenko.

"Alți 4 salvatori, 8 polițiști și 3 civili au fost răniți.

Eroii noștri au fost primii care au ajuns la locul bombardamentelor pentru a ajuta oamenii”, a precizat ministrul ucrainean.

"Operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare.

Îndepărtăm moloz, salvăm oameni din teroarea rusă”, a adăugat Klimenko. Anterior în cursul serii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunțase că Rusia a lansat două rachete care au lovit o clădire rezidențială din oraș.

Zelenski a promis că Rusia va fi trasă la răspundere pentru acest atac. „Trebuie să oprim teroarea rusă.

Toți cei care luptă pentru libertatea Ucrainei salvează vieți.

Toți cei din lume care ajută Ucraina vor învinge teroriștii împreună cu noi”, a afirmat Zelenski.

"Rusia va fi trasă la răspundere pentru tot ceea ce a făcut în acest război teribil”, a adăugat el, într-un mesaj pe Twitter.

Update 21:20 Doi civili au fost uciși în bombardamentele rusești de Pokrovsk.

Autorităţile ucrainene au anunţat, luni seară, că armata rusă a atacat un imobil rezidenţial situat într-o zonă din regiunea Doneţk aflată sub control ucrainean, informează site-ul Tagesschau.de şi cotidianul Le Monde.

Atacul a vizat o clădire din localitatea Pokrovsk. "Au fost două atacuri cu rachetă. Este afectată o clădire rezidenţială. Din păcate, sunt şi victime.

Au fost raportați mulți civili răniți, iar un număr mare de persoane se crede că se află sub ruine. Cel puțin doi civili au fost uciși.

Echipele de intervenţie şi toate serviciile de urgenţă sunt la faţa locului. Operaţiunile de salvare continuă", a declarat preşedintele Volodimir Zelenski.

Armata rusă a intensificat, în ultimele săptămâni, atacurile asupra Ucrainei, în contextul contraofensivei ucrainene.

Ucraina este acuzată că efectuează frecvent atacuri cu drone pe teritoriul Rusiei, inclusiv asupra Moscovei şi asupra unor baze navale ruse de pe litoralul Mării Negre.

Duminică, armata ucraineană a atacat două poduri din regiunea Herson care fac legătura între regiunea Crimeea, ocupată de Rusia, şi Ucraina.

Generalul Valerii Zalujnii, şeful Statului Major al armatei ucrainene, a anunţat luni intenţia de a crea condiţiile pentru avansarea forţelor militare ucrainene pe frontul din sudul ţării.

"Rusia efectuează acţiuni de atac în mai multe direcţii, dar nu are succes", a susţinut oficialul militar ucrainean, conform CNN, într-o discuţie cu şeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Mark Milley.

Update 20:00 China oferă asigurări Rusiei că îşi menţine poziţia privind conflictul din Ucraina.

Administraţia de la Beijing a dat asigurări Rusiei, luni, că nu şi-a modificat poziţia faţă de conflictul militar din Ucraina, subliniind că va rămâne "o voce obiectivă" în eforturile de găsire a unei soluţii diplomatice.

Wang Yi, ministrul de Externe al Chinei, a discutat luni, prin telefon, cu omologul său din Rusia, Serghei Lavrov, după reuniunea din Arabia Saudită, pe tema opţiunilor de pace în Ucraina, la care Moscova nu a fost invitată.

China va fi "o voce obiectivă şi raţională" în organizaţiile internaţionale şi "va stimula în mod activ lansarea negocierilor de pace", a declarat Wang Yi, într-un comunicat difuzat de Ministerul de Externe de la Beijing, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Anterior, Ministerul chinez de Externe anunţase că reuniunea desfăşurată în oraşul saudit Jeddah a contribuit la "consolidarea consensului internaţional".

Emisarul chinez Li Hui "a avut contacte extinse şi a comunicat cu toate părţile, pe tema rezolvării pe cale politică a crizei din Ucraina, a ascultat opiniile şi propunerile tuturor părţilor, a consolidat consensul internaţional.

Toate părţile au comentat favorabil participarea lui Li Hui şi au susţinut rolul pozitiv al Chinei în facilitarea negocierilor de pace", a subliniat Ministerul chinez de Externe, insistând că va continua să susţină dialogul pe baza planului de pace chinez şi în sensul construirii "încrederii mutuale".

În schimb, Administraţia de la Moscova a catalogat drept "irelevante" discuţiile organizate de Arabia Saudită, întrucât Rusia nu a participat.

China a refuzat să condamne invazia militară rusă în Ucraina şi a intensificat relaţiile cu Moscova.

În schimb, Beijingul pledează constant pentru negocieri şi a cerut, în general, respectarea suveranităţii naţiunilor.

China a cerut Alianţei Nord-Atlantice să ţină cont de preocupările de securitate exprimate de Rusia, semnalând susţinere pentru garanţiile de securitate cerute de Moscova din partea NATO.

Update 17:35 Forțele de apărare ucrainene îi împiedică pe ruși să avanseze în est 

Forțele de Apărare ale Ucrainei nu permit inamicului să avanseze în direcțiile Kupyansk, Lyman, Avdiyivka și Maryinka. Luptele grele continuă acolo.

După cum a postat pe Telegram, viceministrul apărării al Ucrainei Hanna Maliar, săptămâna precedentă a fost extrem de dificilă. Invadatorii ruși au făcut tot ce le-a putut pentru a opri ofensiva ucraineană.

În direcția Kupiansk, rușii au căutat puncte slabe în apărarea trupelor ucrainene, au efectuat atacuri fără succes în zona de la est de Petropavlivka, regiunea Harkov.

În direcția Lyman, armata rusă a continuat să efectueze atacuri pentru a doborî trupele ucrainene în zona pădurii Serebriansky din regiunea Donețk.

Apărătorii ucraineni au respins cu succes atacurile inamice în zona Novoyehorivka, Bilohorivka, Serhiyivka și Nadiya.

Pe parcursul săptămânii trecute, unitățile forțelor de apărare au continuat să desfășoare operațiuni ofensive pe flancul sudic al direcției Bakhmut.

"Mișcarea a fost foarte complicată de mine și bombardamente. Dar trupele noastre au forțat inamicul să se apere destul de costisitor, deoarece au distrus o mulțime de echipamente și luptători inamice", a spus ministrul adjunct, potrivit Ukrinform.

Potrivit ei, luptele au loc de o săptămână și continuă în zona Klishchiyivka, Andriyivka și Kurdiumivka.

În direcțiile Avdiyivka și Maryinka, trupele ruse și-au concentrat principalele eforturi pe desfășurarea operațiunilor ofensive cu scopul de a stabili controlul deplin asupra Krasnohorivka și Maryinka și de a încercui Avdiyivka.

Invadatorii au făcut încercări zadarnice de a restabili poziția pierdută lângă Staromayorske.

După cum sa raportat, trupele ruse au crescut numărul de lovituri în est săptămâna trecută și au folosit aproape jumătate de milion de cartușe acolo.

Update 16:15 Kievul este preocupat de siguranța lui Volodimir Zelenski. O suspectă a fost arestată

Autorităţile ucrainene au anunţat, luni, arestarea unei femei suspectate că ar ajuta Rusia să comită un atac direct asupra preşedintelui Volodimir Zelenski, informează cotidianul Le Monde.

Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a arestat o femeie acuzată că a ajutat armata rusă să pregătească "un atac aerian masiv" împotriva preşedintelui Volodimir Zelenski în cursul vizitei acestuia în Mikolaiv, în apropierea liniei frontului din sud-estul Ucrainei.

Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) susţine că suspecta lucra într-un magazin dintr-o bază militară.

"Suspecta a încercat să transmită informaţii despre programul provizoriu şi locurile pe care ar urma să le viziteze preşedintele", subliniază SBU.

Volodimir Zelenski a declarat că a fost informat despre tentativa de atac care îl viza, subliniind că este ţinut la curent despre acţiunile "în lupta împotriva trădătorilor".

Update 14:00 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a revenit, luni, cu precizări, după ce a fost citat de cotidianul american The New York Times spunând că alegerile prezidențiale din Rusia nu reprezintă decât o birocrație cu cheltuieli inutile.

Potrivit ziarului american, oficialul rus ar fi afirmat: "Alegerile noastre prezidențiale nu sunt, cu adevărat, o democrație, ci o birocrație costisitoare."

El a adăugat că Vladimir Putin "va fi reales anul viitor cu mai mult de 90% din voturi".

Ulterior apariției articolului din The New York Times, Dmitri Peskov a încercat să revină asupra declarației inițiale și a spus agenției ruse de stat TASS că răspunsul său pentru publicația americană a fost următorul: "Nivelul de susținere în jurul președintelui este absolut fără precedent și se poate spune încă de pe acum că, dacă (Putin) va candida (la președinție), va fi reales cu o majoritate covârșitoare, iar alegerile - teoretic - nu presupun decât cheltuieli inutile."

"Președintele a insistat ca alegerile să fie organizate fără greșeală, pentru că asta cere democrația", a completat el.

În 2020, Parlamentul din Rusia a aprobat modificări ale Constituției care l-au făcut pe Putin eligibil pentru încă două mandate, ceea ce i-ar putea permite să rămână la putere până în 2036, când ar urma să împlinească 84 de ani.

Update 13:00 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost vizat de o tentativă de asasinat.

Tentativa, care a fost dejucată de serviciul de securitate SBU, ar fi urmat să aibă loc cu ocazia vizitei pe care președintele ucrainean a întreprins-o în luna iunie în orașul Mykolaiv (Nikolaev) din sudul țării, relatează Antena 3 CNN, pe baza unor surse de informații externe.

O femeie a fost reținută de autorități, în urma investigării acestei operațiuni criminale, care ar fi presupus un bombardament aerian masiv al Rusiei în timpul vizitei lui Zelenski.

Femeia reținută este din localitatea Oceakov și a fost vânzătoare într-un magazin cu profil militar.

Suspecta a întocmit o listă cu orele și locațiile de pe traseul provizoriu al vizitei președintelui în zonă. Ea a călătorit pe teritoriul regiunii și a filmat locațiile respective, încerând, totodată, să obțină informațiile necesare loviturii, folosindu-se de propriile cunoștințe.

Autoritățile au reținu-o pe femeie în timp ce încerca să transfere informațiile dobândite. Ea riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare.

Update 11:50 O persoană a fost ucisă și mai multe au fost rănite în timpul unei "nopți dificile" de bombardamente rusești asupra orașului Herson, a declarat guvernatorul orașului, Oleksandr Prokudin.

O femeie în vârstă de 59 de ani a murit, în timp ce doi salvatori și o femeie în vârstă de 93 de ani s-au numărat printre persoanele rănite în atacurile care au vizat zone rezidențiale din centrul orașului, a detaliat oficialul local.

Ucraina a recucerit Herson și părți din regiunea înconjurătoare în noiembrie, după luni de ocupație de către Rusia.

Update 11:32 Rusia a anunțat, luni, că a doborât o dronă în regiunea Kaluga, la mai puțin de 200 km sud-vest de Moscova, pe fondul creșterii numărului de astfel de atacuri vizând capitala rusă.

"O dronă a fost doborâtă de sistemul de apărare aeriană în raionul Ferzikovski", a scris guvernatorul regiunii Kaluga, Vladislav Şapşa, pe Telegram, precizând că atacul a avut loc în timpul nopții.

Incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube, a adăugat oficialul rus.

În data de 3 august, autoritățile locale au afirmat că şapte drone ucrainene au fost doborâte în această regiune.

Atacurile ucrainene cu drone s-au înmulțit în ultimele săptămâni pe teritoriul Rusiei, vizând adesea Moscova şi Peninsula Crimeea.

Duminică, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că o dronă ce a vizat capitala Rusiei a fost doborâtă de forțele de apărare aeriană.

Alte atacuri în decursul săptămânii trecute au deteriorat o clădire de birouri din principalul cartier de afaceri moscovit.

Update 10:52 Volodimir Zelenski l-a criticat, din nou, pe președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, după ce administrația acestuia a reiterat că trebuie să se țină cont de preocupările de securitate ale Rusiei.

"Mi se pare că președintele Lula este o persoană cu experiență. Dar eu nu îl înțeleg foarte bine. Sunt niște declarații care nu aduc deloc pace", a spus Zelenski într-un interviu pentru CNN.

"De ce trebuie să fie el (Lula) de acord cu poveștile lui Putin, care nu se deosebește cu nimic de un colonizator? El (Putin) minte în mod constant, manipulează în mod constant, dezinformează în mod constant oamenii. El ne ucide copiii și ne violează femeile", a președintele ucrainean.

Săptămâna trecută, Lula declarase că nu a auzit nici de la Zelenski, nici de la președintele rus Vladimir Putin "că ar dori să oprească războiul și să negocieze".

În plus, potrivit consilierului președintelui brazilian pentru Afaceri Externe,"preocupările legate de securitatea Rusiei nu pot fi trecute cu vederea".

Update 10:00 Participanții la reuniunea de la Jeddah (Arabia Saudită), dedicată unei soluții la conflictul armat din Ucraina, au convenit să continue să colaboreze pentru "realizarea unei păci durabile în regiune".

Anunțul a fost făcut de presa de stat din țara arabă, care nu a relatat detalii concrete, notează CNN.

"Participanții au convenit asupra importanței continuării consultărilor internaționale și a schimbului de opinii pentru a construi un teren comun care să deschidă calea spre pace. De asemenea, ei au subliniat importanța de a beneficia de opiniile și sugestiile pozitive făcute în timpul acestei întâlniri", a arătat sursa citată.

La rândul său, șeful biroului prezidențial al Ucrainei a calificat discuțiile drept "productive" și "extrem de oneste și deschise".

În schimb, ministrul adjunct de Externe al Rusiei - țară care nu a fost invitată la Jeddah - a respins discuțiile ca fiind "condamnate" să împiedice evoluții semnificative.

Presa internațională a comentat că evenimentul de la Jeddah a avut ca principal scop atragerea de sprijin pentru propunerile de pace ale Kievului dincolo de cel oferit de principalii săi susținători occidentali, Statele Unite și Regatul Unit.

La reuniune au participat reprezentanți ai mai multor state în curs de dezvoltare precum și emisari ai Indiei și Chinei.

Update 09:00 CNN a realizat o sinteză a celor mai recente atacuri efectuate de Ucraina în interiorul Rusiei și în teritoriile ucrainene.

Duminică, o serie de lovituri cu rachete a avariat două poduri care leagă regiunile sub ocupație din Ucraina de peninsula Crimeea: podul Ciongar, care face legătura între Herson și peninsula Crimeea peste golful Sivaş, și podul dintre Arabat Spit și Ghenicesk.

Armata ucraineană a declarat că au fost lovite două căi logistice "esențiale" pentru Rusia.

Oficialii locali ruși susțin că forțele Kievului au folosit rachete Storm Shadow în aceste operațiuni.

Podul Ciongar a mai fost atacat pe 22 iunie, cu scopul de a împiedica  transferul trupelor ruse din peninsula Crimeea spre estul Ucrainei

Kievul a transmis că va avea ca prioritate izolarea peninsulei anexate de teritoriile capturate de Moscova după invazia din februarie 2022.

Vineri seara târziu, Ucraina a avariat cu o dronă maritimă unul dintre cele mai mari petroliere rusești, SIG, la 24 de ore după un atac asupra unei baze navale din portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră.

Acest din urmă atac a avariat grav nava de război Olenegorski Gorniak. Lovitura a fost executată tot cu drone maritime, care s-au dovedit până acum dificil sau imposibil de contracarat de către ruși.

În plus, mai multe atacuri aeriene cu drone aviatice au provocat panică și avarii în mai multe zone din Rusia, inclusiv la Moscova, pe parcursul verii. 

Deși nu s-au soldat cu pagube importante, loviturile cu aparate fără pilot au confirmat populației ruse că războiul se extinde dincolo de graniță.

Duminică, o tentativă de atac cu drone ucrainene a oprit pentru scurt timp traficul pe un aeroport din Moscova, potrivit primarului orașului.

Update 08:00 Fostul deputat ucrainean Serhiy Slabenko a fost ucis în luptă pe frontul din Zaporojie, a anunțat guvernul de la Kiev, citat de presa locală. 

Slabenko a fost membru al parlamentului ucrainean din 2002 până în 2006. 

În timpul mandatului său, el a prezidat subcomitetul pentru tribunale, procuratură și reformă judiciară al Comitetului pentru politică juridică. 

Din 2006 până în 2009 a fost vicepreședinte al camerei de atestare a Comitetului de disciplină și calificare a avocaților din Volinia, iar din 2015 până în 2020 a fost deputat al consiliului aceleiași regiuni.

Slabenko a fost ucis în acțiune în sectorul Zaporojie, pe 4 august. El ar fi împlinit 58 de ani peste 20 de zile. 

Trupul său va fi adus acasă luni.

Fostul deputat își lasă în urmă soția, o fiică și un fiu.

Update 00:00 Ucraina înregistrează „rezultate semnificative” datorită sistemelor de apărare americane Patriot și germane IRIS-T, în ciuda zecilor de atacuri ale Rusiei din ultima săptămână cu rachete și drone, a declarat duminică seară, președintele Volodimir Zelenski, în discursul său video adresat națiunii, informează Reuters.

Zelenski a precizat că a primit un raport privind utilizarea sistemelor avansate de apărare antiaeriană primite de la partenerii internaționali ai țării sale, menționând sistemul Patriot construit de compania americană Raytheon și sistemele IRIS-T din Germania.

El a precizat că, ori de câte ori rachetele rusești sunt distruse, această eficiență a sistemelor antiaeriene „reasigură lumea că un stat terorist nu este capabil să încalce securitatea noastră colectivă”.

Zelenski a mai spus că Ucraina a doborât „o parte semnificativă” din atacurile Rusiei din ultima săptămână, inclusiv 65 de rachete de diferite tipuri și 178 de drone de asalt, printre cele din urmă numărându-se și 87 de drone Shahed de fabricație iraniană.

We are already preparing for the next week to further strengthen our state and our positions. There will be new communication with partners on defense packages for Ukraine. We will add even more content to the international events of August and September that have already been planned. These include the Crimea Platform, the Summit of First Ladies and Gentlemen, our participation in the UN General Assembly and the Peace Formula. Of course, we will also continue the internal purge of our state from those who, unfortunately, weaken Ukraine through their abuses. Ukraine needs only strength, only maximum focus on achieving victory. If someone already thinks that the war is "somewhere over there" and that someone else has to win the war, then they need to come back to reality. Only as a nation can we pull through. Every day we need to deliver results for Ukraine and for all those who are fighting for Ukraine. I am grateful to everyone who is bringing our victory closer in this way! Glory to our warriors! Glory to our people! To the strong and beautiful people! Glory to Ukraine!

Publicată de Володимир Зеленський pe Duminică, 6 august 2023

Război în Ucraina, 6 august | Aeroport din Moscova, închis din cauza unor drone | Volodimir Zelenski: "Înfrângerea teroriștilor este o chestiune de onoare"

Război în Ucraina, 5 august | Kievul susţine că Rusia a pierdut aproape 250.000 de militari până în prezent

Război în Ucraina, 4 august | China confirmă participarea la discuțiile din Arabia Saudită privind pacea în Ucraina, discuții de la care Rusia a fost exclusă

Război în Ucraina, 3 august | Germania refuză să trimită Kievului rachete "Taurus", cu raza de acțiune de 500 de kilometri

Război în Ucraina, 2 august | Putin și Erdogan fac pregătiri pentru o întâlnire față în față, în Turcia

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust
x close