Antena 3 CNN › Externe › "Reveniți oricând, pe deplin". Mesaj din Franța pentru Marea Britanie, unde sunt discuții despre revenirea în UE

"Reveniți oricând, pe deplin". Mesaj din Franța pentru Marea Britanie, unde sunt discuții despre revenirea în UE

G.M.
2 minute de citit Publicat la 10:46 08 Oct 2026 Modificat la 10:46 08 Oct 2026
steag ue langa big ben
Primul summit al lui Burnham cu UE este programat pentru luna noiembrie. Foto: Getty Images

Ministrul francez de Finanțe, Roland Lescure, a invitat Marea Britanie să revină „pe deplin” în Uniunea Europeană, după ce premierul Andy Burnham a sugerat că un al doilea referendum privind Brexitul ar putea fi inclus într-un viitor program electoral al Partidului Laburist, scrie BBC.

Lescure a spus că apartenența la UE vine cu unele dificultăți, dar le permite statelor membre să răspundă mai bine provocărilor globale.

Săptămâna trecută, Burnham a declarat că Regatul Unit trebuie să "analizeze opțiunile", ori păstrarea situației actuale, ori revenirea în uniunea vamală sau pe piața unică ori reintegrarea deplină în UE.

Întrebat despre aceste declarații, Lescure a spus pentru BBC: "Britanicii au decis, iar acesta este, evident, dreptul lor deplin. Dacă vor să revină, tot ei vor trebui să hotărască." "Dar ceea ce le pot spune este: reveniți oricând", a adăugat ministrul.

Burnham a avertizat recent că normele pregătite de UE pentru sprijinirea producătorilor europeni ar putea afecta economia britanică.

Premierul și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu efectele pe care programul "Made in Europe" le-ar putea avea asupra industriei britanice și a lanțurilor de aprovizionare.

Propunerile urmăresc să protejeze industria europeană de concurența chineză, acordând prioritate companiilor din UE la contractele publice și la subvenții. Industria auto din Uniune a cerut includerea Regatului Unit în program, pentru a evita perturbarea propriilor lanțuri de aprovizionare.

Întrebat despre posibilitatea ca Marea Britanie să fie exclusă, Lescure a răspuns: "Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor, unde putem discuta împreună toate aceste lucruri."

Germania a declarat că va face tot posibilul pentru a ajuta Marea Britanie dacă aceasta decide să se realăture UE, în timp ce liderii blocului îl îndeamnă pe Andy Burnham să inverseze Brexitul. Susanne Baumann, ambasadoarea Germaniei în Marea Britanie, a declarat pentru The Telegraph că „Berlinul va fi un partener pentru o relație nouă cât mai ambițioasă”.

Mesajul a venit la o zi după ce prim-ministrul a declarat că Marea Britanie ar putea organiza un al doilea referendum privind Brexitul, după consultări privind o nouă relație pe termen lung cu UE.

Jukka Salovaara, noul ambasador al Uniunii Europene în Marea Britanie, va deveni o figură omniprezentă în politica națională, în contextul în care guvernul lui Andy Burnham încearcă să relanseze relațiile cu blocul comunitar. Salovaara a spus, pentru The Guardian, că „mingea este, în mare parte, în terenul Marii Britanii”, iar „UE va fi gata să se implice” după o decizie a Londrei. „Europa trebuie să aștepte să vadă ce își dorește Marea Britanie, în loc să-și stabilească propria opinie colectivă”.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close