Antena 3 CNN Externe Revista presei.Iran vrea să se implice în Afganistan. Eta plănuia să îl omoare pe regele Spaniei.Mel Gibson divorţează

Revista presei.Iran vrea să se implice în Afganistan. Eta plănuia să îl omoare pe regele Spaniei.Mel Gibson divorţează

Revista presei.Iran vrea să se implice în Afganistan. Eta plănuia să îl omoare pe regele Spaniei.Mel Gibson divorţează
Sursa foto: ziare
14 Apr 2009   •   06:46
Iran vrea să ajute poliţia afgană

Iran a declarat că este hata să ajute la antrenarea poliţiei afgane să lupte cu traficul de droguri, dar Teheran nu a discutat problema narcoticelor cu forţele NATO din ţara vecină.
Iran s-a oferit, la o întâlnire ONU de la Haga, să ajute Afganistanul în combaterea drogurilor, într-un gest de răspuns la apelul SUA de sprijin regional, iar secretarul american de stat califica iniţiativa ca promiţătoare, transmite Reuters.
SUA şi Tehenranul nu mai au relaţii diplomatice de trei decenii, iar acum sunt în divergenţă pe tema planurilor nucleare ale Teheranului, dar analiştii apreciază că au interes comun în stabilizarea Afganistanului şi oprirea producţiei de opium şi heroină.
Şeful poliţiei iraniene Ismail Ahmadi Moghaddam a precizat că nu au exista discuţii cu NATO şi că se recunoaşte doar guvernul afgan, dar nu s-au făcut promisiuni unor ?forţe străine? .
Acesta arăta că a ajutat la controlul la graniţă prin constuirea de posturi de poliţiei şi s-a arătat dispus să antreneze poliţia afgană.
?Îmbunătăţirea stabilităţii din Afganistan şi a guvernului său este cel mai important factor în prevenirea cultivării de narcotice în ţară?.


Londra: Peste 100 de ecologişti, arestaţi pentru complot asupra unei centrale

Peste 100 de activişti au fost arestaţi în Marea Brtanie după ce poliţia a aflat de un plan pentru sabotarea uneia din cele mai mari centrale electrice din ţară. Ofiţerii i-au ridicat pe activiştii de mediu în timp ce se pregăteau pentru un raid ce ar fi putut afecta zeci de mii de case. Aceştia au fost arestaţi, iar mai multe echipamente au fost confiscate, ce reprezentau "o ameninţare serioasă" la adresa securităţii staţiei, scrie The Telegraph.114 persoane au fost reţiunute pentru conspiraţie în vederea unei efracţii grave şi daune criminale la Ratcliffe-on-Soar.

Doi morţi după pretestele de la Bangkok
Doi oameni au murit luni în timpul ciocnirilor între protestatari şi locuitori ai capitalei tailandeze, a anunţat premierul Abhisit Vejjajiva.
Raportul vine la puţin timp duă ce fostul premier Thaksin Shinawatra, ai cărui suporteri s-au angajat în lupte cu poliţia, a reiterat că este dispus să revină în ţară, deşi nu a spus când, notează CNN.
?Sunt pregătit să vin când va fi vremea. Dar acum aş vrea să văd proteste paşnice cu protestatarii . De fapt, sunt oameni nevinovaţi. Vin cu mâinile goale şi cer democraţie adevărată şi dreptate.?


Eta plănuia să îl omoare pe regele Juan Carlos
Grupul separatist basc Eta analiza asasinarea regelui Juan Carlos, prin atacarea avionului sau a elicopterului cu o rachetă sol-aer, a anunţat ministrul spaniol de interne, citat de The Guardian.
Alfredo Perez Rubalcaba a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că acest complot a fost descoperit în 2004, când autorităţile au confiscat documente ale organizaţiei, dar s-a precizat că iniţiativa nu a ajuns în stadiul de planificare.
Ziarul El Correo a scris că mai multe CD-uri găsite într-o ascunzătoare Eta din Franţa în 2004 arată că grupul lua în considerare atacarea regelui cu o rachetă sol-aer.



Soţia lui Mel Gibson cere divorţul după 28 de ani

Soţia actorului Mel Gibson a înaintat cererea de divorţ, după 28 de ani de căsătorie, citând diferenţe ireconciliabile.
Cu toate acestea, ziarele scriu deja despre o altă femeie, cu care Mel şi-ar fi petrecut câteva zile în Costa Rica. Mel şi sotia sa, Robyn s-au căsătorit în anul 1980 fără a semna un contract prenupţial, iar averea lor este estimată la 900 de milioane de dolari, scrie AP.
Se pare că cei doi locuiau separat de cel puţin trei ani. Şase dintre copiii celor doi sunt adulţi, iar Robyn a cerut custodia băiatului minor care nu a împlinit încă 10 ani.

Antena3.ro

×
Parteneri
Condiția prin care pensionarii pot primi puncte suplimentare
x close