Antena 3 CNN Externe Revista presei.SUA nu face compromisuri în privinţa scutului antirachetă. ONU anchetază asasinarea lui Benazir-Bhutto

Revista presei.SUA nu face compromisuri în privinţa scutului antirachetă. ONU anchetază asasinarea lui Benazir-Bhutto

Revista presei.SUA nu face compromisuri în privinţa scutului antirachetă. ONU anchetază asasinarea lui Benazir-Bhutto
Sursa foto: revista presei
02 Iul 2009   •   07:14
SUA nu face compromisuri în privinţa scutului antirachetă

Înainte de vizita preşedintelui american în Rusia, Casa Albă avertizează Kremlinul că nu va face concesii în privinţa scutului anti-rachetă din Europa sau integrării Ucrainei şi Georgiei în NATO.

?Nu avem nevoie de ruşi?, declara Michael McFaul, consilier al preşedintelui şi director pe relaţia cu Rusia al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, arată CBS NEWS.

Într-un limbaj neobişnuit de dur, McFaul declara reporterilor că Statele Unite nu vor ?da asigurări, nu vor oferi şi nu vor face scchimb de nimic cu ruşi în privinţa extinderii NATO sau a scutului anti-rachetă?.

El a declarat că preşedintele Obama va discuta foarte sincer cu Dmitri Medvedev despre interesele naţionale de securitate ale SUA şi se va ?vedea dacă se poate ca Rusia să coopereze la aceste lucruri?.

ONU anchetază asasinarea lui Benazir-Bhutto

Comisia de anchetă a ONU însărcinată cu asasinatul fostului premier pakistanez Benazir Bhutto, comis în 2007, şi-a început oficial activitatea miercuri.

'Mandatul de şase luni al comisiei începe astăzi. Aceasta urmează să se deplaseze în Pakistan, însă datele nu au fost încă fixate', a precizat Hiro Ueki, purtător de cuvânt al ONU în Pakistan. Comisia are sarcina de a 'ancheta asupra faptelor şi circumstanţelor asasinatului', nu de a stabili 'responsabilitatea criminală a autorilor', aspect ce ţine exclusiv de autorităţile pakistaneze, conform ONU.

Comisia îşi va prezenta raportul secretarului general al Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, care îl va comunica ulterior Consiliului de Securitate şi Islamabadului.

Ancheta ONU răspunde unei cereri în acest sens formulate de guvernul pakistanez rezultat în urma alegerilor legislative din februarie 2008, câştigate de partidul dnei Bhutto.

Aceasta a fost ucisă de un kamikaze care a deschis focul asupra ei, înainte de a detona o bombă, la 27 decembrie 2007, în apropiere de Islamabad, în plină campanie electorală pentru alegerile legislative.

Guvernul de atunci, al preşedintelui Pervez Musharraf, l-a acuzat pe unul dintre liderii talibanilor pakistanezi, Baitullah Mehsud, corelat cu Al-Qaida, că a organizat asasinatul lui Benazir Bhutto, foarte virulentă la adresa islamiştilor, scrie The Telegraph.


California, în stare de urgenţă fiscală

Guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, a declarat urgenţă fiscală miercuri pentru a-i forţa pe parlamentari să intre într-o şedinţă specială. El doreşte rezolvarea problemei deficitului bugetar, care a ajuns la 26.3 miliarde dolari, subliniază Reuters
Parlamentarii au dezbătut până târziu marţi seara dar nu au ajuns la un plan pentru echilibrarea bugetului Californiei în nou an fiscal, ce a început miercuri dimineata.

Iunie, cea mai sângeroasă lună a anului pentru irakieni


Cel puţin 447 de irakieni au fost ucişi în luna iunie, dublu faţă de luna anterioară, pe măsură ce insurgenţii au atacat zone dens populate pentru a creşte la maximum numărul de victime, conform unei estimări Associated Press.
Creşterea violenţei demonstrează provocarea dură pentruforţele irakiene de securitate după retragerea armatei SUA din zonele urbane, scrie AP.
Oricum, numărul de decese este totuşi mai mic decât anii trecuţi.
Numărul de soldaţi americani ucişi a căzut la 15, după ce în luna mai se ajunse la un record al ultimilor opt luni- 25.

Antena3.ro

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close