Antena 3 CNN Externe El este soldatul rus căruia soția i-a dat permisiunea să violeze femei în Ucraina

El este soldatul rus căruia soția i-a dat permisiunea să violeze femei în Ucraina

Numele soldatului rus care a discutat cu soția sa despre violarea femeilor ucrainene într-un apel telefonic a fost dezvăluit în urma unei anchete jurnalistice.

El este soldatul rus căruia soția i-a dat permisiunea să violeze femei în Ucraina
Sursa foto: Twitter
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Apr 2022   •   17:31

Ancheta a fost realizată de RFE/RL (Radio Europa Liberă / Radio Liberty).

Potrivit rezultatelor investigației, Roman Bikovski, de 27 de ani (foto prinicipală), și soția sa, Olga Bikovskaia, formează cuplul din spatele apelului șocant, publicat recent în presa internațională și care alimentează suspiciunile cu privire la violuri în masă comise de soldații ruși în Ucraina.

În timpul apelului, interceptat de serviciile de securitate ucrainene din regiunea Herson și publicat la începutul acestei luni, o femeie poate fi auzită în timp ce acordă verbal unui bărbat permisiunea să violeze femei ucrainene.

Fragmentul relevant, în continuare.

  • Olga Bikovskaia: "- Du-te și violează ucrainence. Dar să nu-mi spui."
  • Roman Bikovski: "- Îmi dai voie?"
  • Olga Bikovskaia, printre râsete: "- Da, îți dau voie. Doar să-ți pui prezervativ."

Reporterii implicați în investigație au primit din surse ale serviciilor de securitate ucrainene numerele de telefon ale protagoniștilor conversației.

Ei au folosit aceste numere pentru a găsi conturile de pe rețelele sociale ale lui Bikovski și ale soției sale.

În foto-galeria următoare, soții Bikovski:

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Soții Bikovski și-au confirmat identitatea la telefon

Născuți și crescuți în Oriol, Rusia, un oraș la aproximativ 350 de kilometri sud-vest de Moscova, soții Bikovski s-au mutat în Crimeea la câțiva ani după ce Rusia a invadat și anexat peninsula.

Postările pe rețelele sociale ale mamei lui Bikovski, Irina Bikovskaia, arată că acesta face parte din forțele armate ale Rusiei.

Când a fost contactat de RFE/RL, Bikovski și-a confirmat identitatea și a spus că este în Sevastopol, portul din Crimeea în care se află flota rusă de la Marea Neagră.

El a negat însă că ar fi bărbatul care ar fi primit la telefon permisiunea de a viola femei în Ucraina.

La rândul său, Olga Bikovskaia a confirmat că soțul ei se afla la Sevastopol, unde ar fi tratat în spital, după ce a fost rănit.

RFE/RL: Vocea lui Bikovski se potrivește cu cea a bărbatului de la telefon

În ciuda negării lui Bikovski, vocea lui și cea a soției sale se potrivesc cu cele auzite în apelul interceptat de serviciile de securitate ucrainene, menționează investigația jurnaliștilor.

Nimeni nu l-a acuzat pe Roman Bikovski de viol și nici împotriva cuplului nu au fost formulate acuzații.

RFE/RL notează că, deși este posibil ca soții Bikovski să fi glumit în timpul discuției lor telefonice, interceptarea și publicarea acestei convorbiri vine pe fondul unui număr tot mai mare de acuzații conform cărora femei ucrainene ar fi fost violate de soldații ruși în timpul invaziei.

Într-un raport publicat pe 3 aprilie, organizația Human Rights Watch (HRW) din New York a documentat primele acuzații de viol raportate în invazia din Ucraina, care au fost urmate de multe altele, după ce forțele ruse s-au retras din orașele din jurul Kievului.

×
Subiecte în articol: viol Ucraina apel telefonic Roman Bikovski
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close